PSD nu mai are lideri carismatici și de aceea nu mai ajunge la electorat. Stânga e în criză, iar revigorarea ei este departe de a putea fi realizată. Asta crede analistul politic Cozmin Gușă, care face predicții sumbre pentru social-democrați.
”Acum, că PSD are cea mai dificilă situație, nu mai e un secret, acest mare necaz prin care trece partidul acum îl merită. Că a stat fără reacție sau cu reacții nepotrivite, fostul lider suprem, Liviu Dragnea, a tras partidul foarte mult în jos, iar Dăncilă nu a făcut decât să prelungească acel necaz. Dacă nu s-ar fi mobilizat lumea în turul 2, să nu iasă Dan Barna, rezultatul ar fi fost mai dezastruos. PSD nu are strategie deocamdată și după cum am mai spus, partidul nu are nici lideri de notorietate”, a declarat Cozmin Gușă, la Realitatea Plus.
Chiar dacă nu are stategie, PNL are în schimb lideri cu notorietate sau cu influență. Ei pot fi acele ”locomotive” în contextul alegerilor locale care se apropie. ”Locomotive” care le lipsesc social-democraților. ”Alegerile locale sunt mai importante, pentru că primarii au nevoie de scorul partidelor sau de niște lideri care pot să acționeze ca niște locomotive de tip național. La PSD se vorbea de Firea sau Olguța Vasilescu, numai că PSD-ul, din câte știu, și stiu bine, deocamdata a încheiat epoca de lideri-femeie, în special din cauza contraperformanțelor lui Dăncila și Carmen Dan, la 10 august 2018.
În prezent, PDS-ul își caută un bărbat cu notorietate, cu credibilitate, din acest sondaj vedem că el nu e cunoscut la acest moment. (...) Contează în acest moment mai mult proiectul și mecanismul, decât persoana. Eu am zis că nu vreau și nu candidez, Năstase a spus că nu vrea și nici nu poate, am zis de Vasile Dâncu sau Sorin Grindeanu, dar care trebuie să se rebrenduiască”, a mai completat Gușă.
România, arată analistul politic, are nevoie de un PSD care să înceapă să se reformeze. ”Nu putem să purtăm discuții în 2020 atât de complicat în baza acestor scenarii, din lipsa de lideri, trebuie să conteze proiectul și mecanismul, iar acesta e foarte important să aibă un mecanism de conducere colegială, pentru că, în prezent, PSD nu are un lider carismatic. În afară de unul ca mine, nu văd persoane care vor să intre în partid, oamenii vor accepta să activeze politic doar dacă mecanismul de la vârf le va asigura discuții libere. Altfel nu se poate face politică și nu se va face politică”, a declarat Cozmin Gușă, la Realitatea Plus.