Editura Evenimentul si Capital

Educația sexuală, obligatorie în școli!

Autor: | | 4 Comentarii | 409 Vizualizari

Mai mulți senatori și deputați au depus în Senatul României un proiect de lege care prevede, cel puțin o dată pe semestru, ore de educație sexuală și de educație pentru sănătate.

Scopul proiectului pare a fi prevenirea contactării bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite în rândul minorelor, din cauza faptului că, în România, numărul avorturilor este extrem de mare: 480 de avorturi la 1.000 de sarcini, iar 10,6% din tinerele minore, sub 20 de ani, au sarcini nedorite.

Rata sarcinilor în rândul adolescentelor, pe segmentul de vârstă cuprinsă între 15-19 ani, a înregistrat 12.073 de gravide, dintre care 7.547 au ales sa întrerupă sarcina, susțin inițiatorii.

Conform proiectului de lege, în unitățile școlare s-ar putea desfășura, cel puțin o dată pe semestru, programe de educație pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităților psihoemoționale, a competențelor sociale și interpresonale.

De asemenea, acesta prevede și realizarea unor programe de educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii și răspândirii bolilor cu transmitere sexuală, cât și a sarcinilor nedorite. „Avem nevoie de educație pentru sănătate în sensul informării părinților și nu prin prisma educației sexuale. La ciclul primar trebuie să îți cunoști organismul. Noi suntem de acord cu educația pentru sănătate, dar nu sub denumirea de „educație sexuală”, pentru că va speria foarte mulți părinți, care nu vor înțelege mesajul. Suntem țara cu cei mai mulți copii care au copii. Programa trebuie construită atent de către cei de la Institutul de Științe ale Educației, iar numai profesorii de biologie să o predea, nu diriginții care sunt profesori de sport, desen sau alte materii”, a declarat pentru EVZ, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

Nicu Maharu A MURIT! S-a STINS in această noapte... Cu ce boala se lupta de peste un an! Familia, in SOC

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI