Eduard Hellvig, despre candidatul „exotic”, dorit de cetățeni: Jocul plictisitor, la offside, nu animă

Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Eduard Hellvig, fost director al SRI, care s-a reîntors recent în PNL, a remarcat o diferență între partidele tradiționale și așteptările concrete ale alegătorilor față de politicieni. În opinia sa, „oamenii vor reprezentanți cu personalitate, chiar dacă aceasta poate părea exotică”.

Eduard Hellvig: Leadership-ul „pe vechi” nu mai atrage pe nimeni

Eduard Hellvig, referindu-se la cei care și-au exprimat preferințele politice prin vot, a spus că „cetățenii caută reprezentanți cu o personalitate distinctă, chiar dacă aceasta poate părea exotică”, făcând o aluzie subtilă la candidatul independent Călin Georgescu.  Mai exact, fost director al SRI, face o analiză a votului din primul tur la prezidențiale și spune:

„Ca vechi proaspăt liberal, cred că avem de învățat câte ceva din ultimele zile. Un rezumat subiectiv al unei săptămâni care ne-a furnizat o sumă de realități obiective:

1. Leadership-ul „pe vechi”, cu prezidiu intangibil, nu mai atrage pe nimeni. Oamenii vor reprezentanți cu personalitate, chiar dacă aceasta poate părea exotică.

2. Oamenii nu se mai tem de subiectele grele. Ba chiar și le doresc. Jocul plictisitor, la offside, nu animă nicio tribună. Doar arată lipsa de idei a managerului, frica sa de asumare a prospețimii. Jocul bun și curajos și efortul generos primesc aplauze chiar și în cazul unei înfrângeri.

— Eduard Hellvig (@Eduard_Hellvig) December 3, 2024

Electoratul din România este foarte diferit

Eduard Hellvig a mai subliniat în comentariul său că partidele politice vechi trebuie să știe că „oamenii nu sunt ilogici doar pentru că nu îi înțelegem noi”.

3. Electoratul de azi este foarte diferit de modelele vechi pe care au mers marile partide. De fapt, un partid cu adevărat mare își menține linia, dar își împrospătează constant punctele de contact cu problemele adevărate. Relevanța nu e dată de brand, ci de adecvare.

4. Oamenii nu sunt ilogici doar pentru că nu îi înțelegem noi. I-am fi înțeles dacă am fi fost noi mai realiști. Cum nu am reușit, rezultă că nouă ne-a lipsit ceva important.

5. Suntem acum în situația de a fi invitați la negocieri. Asta dacă vom fi considerați frecventabili. E cazul să acceptăm cu demnitate postura și să spunem deschis cine suntem și ce valori avem.

Eduard Hellvig, sfat pentru liberali

De asemenea, Eduard Hellvig, fost director al SRI, subliniază că ar trebui să se treacă la treabă și „să ne dăm ochii peste cap:

6. Dacă ne vom arăta dispuși să construim, mai degrabă decât să ne dăm ochii peste cap, partenerii ne vor percepe ca atare. Vocația pozitivă se vede de la distanță.

7. În jocul geopolitic la scară mare, a fi indecis este adesea cea mai periculoasă postură. Dacă vom avea curajul de a ne arăta răspicat pro-Europa, pro-vest, pro-democrație nu este sigur că vom face parte din calculul politic al săptămânii. Dar ne vom recâștiga respectul liberalilor și vom putea construi pe termen lung pentru toți românii”, este mesajul transmis de Eduard Hellvig pe x.com