Mircea Geoană, Gabriela Firea și Sebastian Burduja și-au lansat cărțile la aceeași editură. Firma din spatele acesteia ar ocupa un loc fruntaș la numărul de contracte cu statul. Astfel, înainte de începerea anului școlar 2024-2025, societatea ar fi încasat o sumă fabuloasă de la școli și primării, în contextul vânzărilor de rechizite.
Firma din portofoliul editurii Litera, val de contracte generoase cu școlile și primăriile
În doar o lună de zile, societatea ar fi primit peste 3.000.000 de lei. Banii ar proveni de la unități școlare din țară, precum și de la primărie, arată Buletin de București.
Astfel, firma Idea Papel Distribution SRL ar fi avut cele mai multe contracte cu instituțiile publice. Astfel, în conturile acesteia ar fi ajuns aproximativ 30% din cheltuielile pe rechizite, care au fost făcute de instituțiile publice în ultimele săptămâni.
Compania Idea Papel Distribution SRL este administrată de frații Marin și Dan Vidrașcu. Astfel, aceștia dețin controlul asupra Editurii Litera, aleasă de cei trei politicieni pentru lansarea propriilor cărți.
Cei trei politicieni și-au lansat cărțile la editura respectivă
La finalul anului 2023, Gabriela Firea și-a relansat cartea „Trei Motive”, care a fost reeditată. La lansare a luat parte și unul dintre patronii editurii respective. De asemenea, Sebastian Burduja a ales aceeași editură atunci când a adus pe piață „Planul Pentru București”.
Recent, Mircea Geoană șu-a lansat cartea „Bătălia pentru viitorul României”, optând pentru Editura Litera. În plus, cei trei nu sunt singurii politicieni care au ales această editură. În urmă cu mai mulți ani, Ion Iliescu a avut aceeași opțiune.
În urmă cu patru ani, realizatorii investigației arătau că Idea Papel Distribution SRL a avut un contract substanțial cu Primăria Sectorului 5. Acesta se ridica la 5 milioane de lei și asigura rechizite pentru toți elevii din sector. În perioada respectivă, în fruntea Sectorului 5 era social-democratul Daniel Florea.
Conform realizatorilor investigației, în perioada în care Gabriela Firea era la putere, asociația condusă de unul dintre patronii editurii ar fi avut un alt contract cu o instituție aflată în subordinea fostei primărițe.
Contracte importante cu statul
Anual, școlile din România fac achiziții de manuale și alte materiale didactice. Potrivit Sistemului Electronic de Achizitii Publice (SEAP), cheltuielile pentru rechizite au fost semnificative.
În ultima lună, suma de 9.000.000 de lei a fost alocată pentru achiziționarea de rechizite. În total,
800 de contracte au fost încheiate cu diverse societăți. Acestea au fost atribuite prin încredințare directă. Astfel, peste 30% din sumele alocate ar fi ajuns în conturile Idea Papel Distribution SRL.