Ioana Lupea: „Prima obligaţie a unui demnitar român este să acorde recompense şi locuri de muncă familiei şi prietenilor”.
Mihaela Boc descinde din nepoţii lui Diaconescu, cumnata lui Adrian Năstase, fiul lui Zoe Petre şi cumnatul lui Mircea Geoană. Ultimul, abonat la funcţii publice pentru care-l recomandă soacra Margareta Costea, a primit în noua administraţie şefia EximBank. Mihaela Boc intră în marea familie a politicienilor români care confundă statul cu buticul personal, unde poţi să-ţi angajezi şi nevasta, şi verişorul, chiar dacă nu ştiu tabla înmulţirii.
Gradul de rudenie, scuza premierului, e irelevant. Contează doar că interesul public e subordonat interesului de familie. Şi se întâmplă de fiecare dată când în centrul unei organizaţii se află loialitatea şi nu competenţa, experienţa şi integritatea. Cine îţi este mai credincios decât propria nepoată, sânge din sângele tău? În cine să mai ai încredere, dacă nu în tribul tău transferat cu avionul de la Cluj la Bucureşti, în guvern?
Emil Boc nu poate concepe că există profesionalism şi bună-credinţă în afara cercului lui de apropiaţi în care intră şi familia. Această mentalitate retrogradă, numită de sociologi amoralism familial, se reflectă în eficienţa aparatului care ar trebui să asigure coerenţa şi stabilitatea actului de guvernare, cancelaria prim-ministrului. Or, cancelaria a dat până acum rateuri în sarcini mult mai uşoare. Merită menţionate două dintre ele. Interdicţia cumulării pensiei cu salariul a lovit în oameni pe care guvernul nu-i viza, ca actorii şi asistenţii sociali. Şi asta pentru că aparatul primului-ministru nu a fost capabil să pregătească un studiu privind impactul actului normativ. La fel şi în cazul disponibilizării celor două femei aflate în concediu pre- şi postnatal, reangajate temporar. Loialitatea angajaţilor vechi colaboratori şi rude din cancelaria primului-ministrul, nu i-a fost de niciun folos nici premierului, nici guvernului şi nici persoanelor în cauză.
Nepotismul, specific societăţilor înapoiate cum este şi a noastră, face ca tineri şcoliţi, cu mastere şi doctorate la universităţi de top din lume, care vor să lucreze la stat pentru carieră sau pentru a schimba ceva, oricât de mic ar fi, să fie respinşi în favoarea unor rude cu o calificare inferioară, pe criteriul arhaic al loialităţii. De pregătirea primilor am beneficia toţi, de angajarea celor din urmă nu câştigă decât familiile lor. Tocmai de aceea nepotismul, practicat acum de Emil Boc, este considerat în Occident o formă de corupţie. Şi este chiar surprinzător că Emil Boc, pe vremuri un jurist revoluţionar, confundă obligaţiile faţă de stat cu cele faţă de familie şi bunăstarea publică cu interesul personal.
Scuza cu gradul cinci de rudenie ne arată că fie nu e conştient de gravitatea gestului, fie că nu-i pasă din moment ce i-a permis şi lui Mircea Geoană să-şi instaleze cumnatul la şefia unei bănci de stat. Au făcut-o şi liberalii, o fac şi rectorii şi şefii de catedre din universităţi, şi generalii din poliţie, SRI sau armată, şi miniştrii şi şefii de agenţii, de ce nu le-ar urma exemplul însuşi şeful guvernului?
În România europeană, prima obligaţie a unui demnitar rămâne acordarea de recompense şi locuri de muncă membrilor familiei şi prietenilor. Restul mai aşteaptă.