„Membrii guvernului se uită prea mult la televizor”, constată consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Iar după ce se uită şi văd că sunt criticaţi indiferent ce ar face, miniştrii guvernului Boc paralizează. Pur şi simplu nu mai au curaj să se apuce de reforme.
„Când dă afară oameni, toţi spun că a dat afară, când nu-i dă afară, spune că nu se iau măsurile necesare”, explică Lăzăroiu jocul hipnotic al televiziunilor de ştiri.
Povestea lui Lăzăroiu îmi aminteşte de primăvara anului 1998, când guvernul Radu Vasile abia se instalase, iar premierul le-a interzis miniştrilor să se mai ducă la emisiunile televizate, pentru că se certau între ei şi inflamau situaţia din interiorul coaliţiei majoritare. Şi pentru că membrii executivului nu mai aveau voie să apară pe micul ecran, guvernului i s-a spus „Radio Vasile”.
După vreo lună, bineînţeles că oamenii au început să-l ignore pe premier, s-au dus la talk- show-uri, iar relaţia dintre partidele aflate la guvernare s-a tensionat din nou. Decizii esenţiale, precum restituirea proprietăţilor sau de conspirarea securităţii, au fost tergiversate sau luate doar cu jumătate de măsură.
Cine a urmărit dezbaterile de atunci îşi aminteşte de emisiunea „Marius Tucă Show”, unde erau puşi la zid udemeriştii, susţinătorii lor sau cei care încercau să facă reforme. „Marius Tucă Show” şi ziarul „Adevărul” au avut un rol major în distrugerea politicienilor care au sprijinit intervenţia NATO în Kosovo. Ţărăniştii şi Emil Constantinescu au pierdut alegerile pe fondul acestor critici.
Dar România a intrat în NATO şi a început negocierile de aderare la UE tocmai datorită faptului că, în acel conflict, s-a aflat de partea Alianţei Nord-Atlantice, nu a Serbiei.
Ce s-a schimbat în 2010? Poate doar faptul că reţeta a devenit ceva mai sofisticată. La început, în piesă apare un membru al guvernului care testează reacţia pieţei. De exemplu, anunţă reducerea alocaţiei pentru copii. Sau creşterea bazei de impozitare. Apoi intră în joc televiziunile, care cheamă la dezbatere un grup de sindicalişti nervoşi - de preferinţă dintre cei care au legături economice cu trustul lui Vîntu - nişte analişti independenţi - din liga lui Chirieac şi Roşca Stănescu - şi doi, trei lideri ai opoziţiei. Se pun titluri de genul: „Top 10 idioţenii ale guvernului. De unde are Udrea un miliard de euro?”.
În sfârşit, după o săptămână în care încasează, apare şi premierul Boc care susţine că nu a existat nicio intenţie a guvernului de a majora taxele. Sau de a concedia bugetari. Iar ministrul care a anunţat aşa ceva ar putea fi concediat, dacă mai face declaraţii „în afara programului de guvernare”.
Sebastian Lăzăroiu are dreptate atunci când spune că, dacă guvernul se ghidează după televiziuni, nu o să facă niciodată nimic. Dar problema este: pot politicienii să ignore presiunea din media, oricât de incorectă li s-ar părea?
Mă întreb ce ar fi făcut Emil Constantinescu dacă ar fi ştiut că alianţa cu americanii îl va îngropa. Ar fi continuat să-i susţină sau şi-ar fi salvat cariera?
Guvernul Boc are propriul răspuns: salvarea propriei imagini este mai importantă decât reformele care presupun riscuri politice. Impresia mea este că liderii PDL au sperat să iasă din criză fără să facă mai nimic. Au aşteptat ca economia mondială să duduie din nou şi, odată cu ea, să-şi revină şi România. Numai că situaţia din Grecia arată că mai este mult până când totul se va termina. Mulţi economişti se tem că, chiar şi cu ajutorul primit de la FMI, această ţară va intra, mai devreme sau mai târziu, în incapacitate de plată.
Iar bancherii se uită cu spaimă la situaţia din Spania, care are o datorie de vreo 850 de miliarde de dolari, şi la Portugalia, care datorează creditorilor 240 de miliarde de dolari.
Emil Boc ar trebui să închidă televizorul înainte ca România să ajungă în situaţia Greciei. Primul-ministru are ocazia să demonstreze că ştie diferenţa între un politician, care vede în faţă doar viitoarele alegeri, şi un om de stat, care priveşte către generaţiile viitoare.