Mircea Marian: "Este o meserie şi aceasta: să aduci la tine în emisiune politicieni aflaţi într-o stare avansată de putrefacţie, să-i tămâiezi din belşug şi, într-un final fericit, să-i oferi opiniei publice miracolul reînvierii celui pe care toţi ceilalţi îl vedeau la groapă."
În ultimii 17 ani, mulţi ziarişti s-au specializat în resuscitarea cadavrelor unor politicieni sau ale unor afacerişti dubioşi, dar parcă nimeni nu l-a egalat pe maestrul Ion Cristoiu. Marţi seara, după succesele obţinute cu Adrian Năstase şi Ludovic Orban, echipa de realizatori a emisiunii „Sinteza Zilei“ şi-a asumat dificila sarcină de a demonstra inocenţa Noricăi Nicolai, adusă în studio la terapie intensivă. Scenariul a fost elaborat cu multă grijă.
Omul cu laptopul, Valentin Stan, a fost scos din cadru, după ce, în urmă cu aproximativ o lună, s-a lăsat luat de val şi a cerut ca Orban să demisioneze din funcţia de ministru. Acum, fostul procuror Norica Clinci a beneficiat de toate condiţiile pentru a nu fi tulburată cu astfel de atacuri grosolane.
O tentativă palidă a lui Mihai Gâdea de a se impune ca moderator a fost înăbuşită rapid şi violent de Cristoiu. Nimeni nu s-a mai deranjat să afle de la senatoarea PNL de ce în documentele procuraturii scrie: „Ilegal a dispus arestarea lui Ioniţă Valerică (…), faţă de care nu s-a făcut nici un act de urmărire penală, modificând actul de arestare iniţial“. Un referat semnat de un procuror inspector arată că „Ioniţă Valerică a fost încarcerat şi pus în libertate (…) după 18 zile de la pronunţarea deciziei, datorită necorespunderii datelor de stare civilă“, dar niciunul dintre moderatorii emisiunii „Sinteza Zilei“ nu a părut să fi aruncat vreo privire peste documente.
În sfârşit, toată parodia a culminat cu sceneta grotescă în care Norica Nicolai şi-a pus poalele în cap şi a mărturisit, în faţa a zeci de mii de telespectatori, că, în 1987, a făcut un avort - semn al disidenţei anticeauşiste a fostei secretare a BOB al PCR. Anul electoral 2008 va fi crucial pentru credibilitatea presei din România, iar ceea ce fac Cristoiu şi echipa de jăvruţe care miaună împreună cu el la Antena 3 va afecta întreaga breaslă.
Faptul că tagma analiştilor s-a îmbogăţit, recent, cu George Pruteanu şi cu Adrian Păunescu nu ne va ajuta prea mult. Opinia publică află, din ce în ce mai frecvent, că ziarişti care au condus sau conduc diferite publicaţii şi-au folosit influenţa pentru a face afaceri dubioase cu structuri ale puterii. Se apropie momentul în care se va discuta şi despre acei formatori de opinie care beneficiază de favoruri de la diverşi oameni politici.
Va fi din ce în ce mai greu să-i separăm pe cei oneşti de cei care şi-au vândut sufletul. Acum câţiva ani, un jurnalist britanic le-a spus unor ziarişti români că, la el în ţară, credibilitatea presei se menţine constant deasupra celei a politicienilor. Publicul englez considera că prostituatele prezentau, totuşi, mai multă încredere decât gazetarii. Mi-e teamă că, prin prestaţii precum cele ale lui Ion Cristoiu, este doar o chestiune de timp până când fetiţele din parcările cu TIR-uri vor fi mai credibile decât minunata presă română.