FLORIAN BICHIR: "Vizita lui Vladimir Putin la Bucureşti este prima a unui şef de stat rus în România după 1990."
Momentul este prielnic pentru o dezbatere serioasă despre poziţia României faţă de colosul de la Răsărit, renăscut din propria cenuşă. Societatea românească este împărţită, deocamdată irevocabil, între cei care au rămas cu sentimente rusofobe şi cei care doresc o deschidere, mizând pe „realpolitik“.
Frica patologică faţă de ruşi a devenit deja o axiomă a politicii noastre externe - şi pe bună dreptate, dacă ne aruncăm ochii în cărţile de istorie. Invaziile au fost percepute la fel, chiar dacă au purtat pecetea panslavismului, al ortodoxiei eliberatore, al luptei contra imperialismului sau al eliberării de fascism. E greu să uiţi hoardele de muscali sau pitici cu aspect mongoloid care, beţi, cu ceasuri de gât, au terorizat Bucureştiul, primul oraş capitalist în care-au ajuns trupele Armatei Roşii. E dureros să omiţi, să ştergi cu buretele cei cincizeci de ani de comunism! Antirusismul unor intelectuali români - continuator al junimismului, P.P. Carp: „România nu se poate alia niciodată cu Rusia, pentru că îşi distruge viitorul“ - este cu atât mai mult de înţeles, cu atât mai mult cu cât nu am prea avea motive să-i iubim pe ruşi. Şansa României de a intra în NATO pare o răzbunare a istoriei, o revanşă a lui Clio.
De partea cealaltă există destui oameni care speră într-o relaţie firească, normală cu Rusia. De unde acest antirusism, se întreabă ei. Marx era neamţ, Engels englez, iar pentru comunism trebuie să-i mulţumim în primul rând lui Churchill.
Noii prieteni ai Rusiei cred că noua construcţie europeană nu se poate face excluzând Rusia, iar o atitudine ponderată nu ar aduce ţării noastre decât avantaje. Aceştia susţin că, de fapt, rusofobia este păguboasă şi îşi are rădăcinile în antisovietismul regimului Ceauşescu. Curent de gândire întreţinut de unele cercuri americane nonguvernamentale care au produs exploziile portocalii şi care, pe termen lung, sunt dăunătoare statelor europene, vrăjite de Unchiul Sam.
Cert este că, cel puţin oficial, Statele Unite vor dialog şi nu o confruntare cu moştenitoarea URSS-ului. La Bucureşti, preşedintele american, George W. Bush, i-a spus omologului său rus, Vladimir Putin, că „Războiul Rece s-a încheiat“ şi l-a invitat la un dialog. Bush mai lansase această idee în 2002, tot la Bucureşti: „România trebuie să devină o punte a NATO spre o nouă Rusie“. Declaraţie puţin comentată, ochii fiind aţintiţi asupra curcubeului...
O punte de dialog dintre Rusia şi România pare să se contureze, deşi relaţiile din 2005 încoace n-au fost deloc prieteneşti. Până la similitudinea de idei în privinţa Kosovo, Băsescu o trântea cu gazele, iar Putin replica dur cu posibile probleme în Transilvania.
Gestul lui Vladimir Putin de a-l invita pe Traian Băsescu la Moscova nu este doar un gest protocolar, ci o mână întinsă. La care şeful statului, dincolo de răbufnirile sale anti-Kremlin, a răspuns cu bucurie. Interesele pentru a sabota această nouă relaţie sunt însă extrem de mari. Din toate părţile!