Mă gândeam la Curtea Constituţională ca la un obstacol indestructibil şi deloc maleabil în calea celor care încalcă Legea Fundamentală a României, indiferent cine sunt aceştia, ce culoare politică au ori cât de umflate sunt conturile lor, afacerile şi interesele pe care aceştia le desfăşoară.
Visam o Curte fără culoare politică, pavăză a supremaţiei Constituţiei României, independentă faţă de orice altă autoritate publică şi supusă numai Constituţiei şi legii de organizare şi funcţionare a Curţii. Adică o Curte fix aşa cum spune legea supremă în acest stat, în care cu toţii ne-am asumat domnia legii o dată cu aderarea la Uniunea Europeană. Credeam că, după 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România nu poate fi distrusă. Credeam că această Curte nu poate fi discreditată de taifunul declaraţiilor politice declanşate de la stânga la dreapta eşichierului politic, exprimate fie "din garaj"-ul sediu de campanie al preşedintelui suspendat, fie de la Palatul Cotroceni, loc de campare a preşedintelui interimar, fie slobozite în spaţiul public de membri ai Guvernului, ori ai Parlamentului şi, de ce nu?, reprezentanţi ai societăţii civile. La începutul bătăliei USL versus Traian Băsescu şi susţinătorii lui, credeam, în naivitatea mea, că această instanţă, aflată la mijloc în mod hotărâtor, va rămâne neatinsă şi neclintită - un vârf al competenţei profesionale. Din nefericire, după desfăşurările de forţe în "teatrul de operaţiuni", constat că biata instanţă, cel puţin la nivel de imagine, capătă nuanţe politice ori iz de neprofesionalism. Când conţinutul adreselor referitoare la aceeaşi decizie diferă în funcţie de andrisant; când apar suspiciuni de fals, indiferent cine le-ar fi comis (judecător ori magistrat-asistent, nu mai contează!); când se ajunge la situaţia de a se publica în Monitorul Oficial "erată" la decizia CCR; când judecători ai Curţii Constituţionale se exprimă public de o manieră care ridică mingea la fileul părţii care şi-a dat obolul la instalarea acestora în scaunul de judecător CCR, Onorata Curte nu mi se mai pare deloc: nici neatinsă, nici neclintită şi nici vârf al excelenţei profesionale. Pentru repararea prejudiciilor generate prin bâlbele din interiorul Curţii, acelea care sunt, dacă sunt, există răspunderea disciplinară (ori cea penală dacă faptele sunt de natură penală), iar Curtea trebuie să-şi facă ordine în propria ogradă. Cred cu tărie că judecătorii CCR trebuie să-şi amintească faptul că deşi au ajuns în componenţa acestei autorităţi ca urmare a unui vot politic - trei votaţi de Senat, trei de Camera Deputaţilor şi trei nominalizaţi de Preşedinţie -, ei nu pot avea nici culoarea PNL, nici pe cea a PSD, nici culoarea PDL, nici a oricărei alte formaţiuni politice ori doar electorale. Sper să nu conteze mai mult rădăcinile lor politice. Poate că în acest tăvălug al întâmplărilor este bine ca judecătorii CCR să-şi amintească faptul că singura "culoare politică" pe care ei au dreptul să o poarte - nu doar în literă, dar şi în spirit - este cea a respectării Legii Fundamentale a României. Singura culoare a lor este culoarea Constituţiei! Imparţială! Indiferent de unde ar veni presiunile şi oricare ar fi ameninţările la adresa lor, judecătorii CCR să îşi amintească faptul că sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor lor, inamovibili pe durata mandatului şi nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile exprimate. Să nu uite ceau jurat la învestirea în funcţie. Singura culoare a lor este culoarea Constituţiei!