FLORIAN BICHIR: "PF Daniel afirma că sobornicitatea sau catolicitatea Ortodoxiei nu derivă din geografia ei, ci din plinătatea adevărului de credinţă pe care ea îl conţine şi îl comunică lumii întregi".
Într-un excelent articol, „Dreptatea care L-a omorât pe Hristos“, Nicolae Hulpoi scria că în Biserica noastră nu există ecumenişti şi antiecumenişti, „ci oameni care doresc şi speră la o unitate a tuturor creştinilor aşa când şi cum va voi Dumnezeu şi, pe de altă parte, unii care visează ca toţi oamenii planetei să uite peste noapte de ceea ce sunt, să uite de istoria şi tradiţiile lor, să-şi pună cenuşă în cap şi să intre în Biserica Ortodoxă, «resetaţi» ca nişte computere“.
Alegerea Patriarhului a dat apă la moară unui curent destul de anemic, dar foarte violent şi subteran al antiecumeniştilor. Internetul este cotropit de site-uri care mai de care mai ortodoxe. Apărătoare, vezi Doamne, a sfintei ortodoxii pe care unii vor să o vândă, de parcă cineva ar vrea să o cumpere! Noii „zeloţi“ internauţi sunt vigilenţi la puritatea ortodoxiei, dar postează, culmea, la ore când ar trebui să fie la Biserică, nu pe net. Fanatici care sunt asemenea fariseilor. Şi aceştia acum două mii de ani se socoteau a fi cei mai drepţi dintre evrei şi l-au omorât pe Hristos. Având tocmai conştiinţa că apără legea şi împlinesc toată dreptatea.
Discuţia despre viitorul Bisericii este necesară, mai ales după regimul comunist rigid şi refractar la tot ce însemna străinătate. Dar şi a tranziţiei nenorocite peste care Biserica a trecut lin datorită tactului Patriarhului Teoctist. Acum Biserica are de înfruntat alte ispite: ale globalizării, ale secularizării. Noi, ortodocşii, trebuie să învăţăm că dialogul cu celelalte culte este indispensabil, mai ales acum când am intrat în Uniunea Europeană. Şi e vorba de cunoaştere reciprocră, nu de negociere a mărturisirii ortodoxe! Altfel, căzând în plasa unor noi zeloţi - tare sensibili la Răsăritul pravoslavnic - riscăm să ne ghetoizăm. Acesta este pericolul major: ghetoizarea ortodoxiei! Or, ea trebuie cunoscută de Occident, prin dialog. Fără teamă şi complexe, pentru că agresivitatea şi superioritatea nu sunt atrăgătoare. „Dacă ieşim din tradiţia sănătoasă a Bisericii, ne rătăcim, iar tradiţia nu înseamnă neapărat repetiţie, ci înseamnă fidelitate reînnoită. Există multe pericole astăzi de a ne rătăci pentru că nu suntem bine ancoraţi în Sfânta Tradiţie“, spunea din 1999 Prea Fericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la un an de la despărţirea de părintele Cleopa. Părintele Cleopa care l-a călugărit pe actualul Patriarh. Interviul a fost publicat în volumul „Dăruire şi dăinuire“ la Editura Trinitas în 2005, dar fiind o carte groasă şi fără poze nu mulţi s-au înghesuit să o citească. E mai uşor să-l faci în termeni calomniatori ecumenist pe Patriarh!
Citându-l pe părintele Stăniloae, care i-a fost îndrumător la doctorat, PF Daniel afirma că sobornicitatea sau catolicitatea Ortodoxiei nu derivă din geografia ei, ci din plinătatea adevărului de credinţă pe care ea îl conţine şi îl comunică lumii întregi. Aceasta este miza autenticului ecumenism. Şi nu ghetoizarea dreptei credinţe, confiscarea ei abuzivă în numele tradiţiei.