Mircea Marian: „Marian Vanghelie pare a fi cel mai influent personaj de pe lângă Geoană şi ar putea ajunge preşedinte executiv al PSD“.
În campania electorală am fost unul dintre cei uluiţi de faptul că Ecaterina Andronescu - rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti - a acceptat ca pe afişele ei să scrie: „Garantat Vanghelie“. „El plăteşte“, a explicat, vizibil jenată, Andronescu. Am crezut, atunci, că influenţa acestui personaj nu va trece dincolo de cartierele Rahova şi Ferentari. Însă astăzi, tot partidul poartă marca de calitate a lui Vanghelie.
În ultimele deplasări în teritoriu - la Cluj, în Dolj şi în Olt -, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost permanent secondat de noua vedetă a partidului. La negocierile cu PDL, acesta este cuplul care stabileşte agenda şi transmite mesajul PSD către ziarişti. Vanghelie a fost liderul social-democrat care a anunţat presa că Dan Nica este „cel mai potrivit“ pentru conducerea Internelor. În ultimele 30 de zile, alţi doi miniştri de interne numiţi de PSD au fost nevoiţi să-şi dea demisia, după ce au intrat în coliziune cu pitorescul primar al sectorului 5. Acesta a încercat, iniţial, să-şi plaseze omul chiar la conducerea ministerului - pe fostul ofiţer SPP Cătălin Voicu. Acum, Vanghelie se bate pentru a controla direcţia de informaţii - circa 2.000 de cadre lucrează în această structură -, precum şi pentru postul de secretar de stat responsabil cu ordinea publică. Mircea Geoană pare că îl susţine 100%.
Nu au trecut nici şase ani de când Vanghelie îi spunea unui ziarist: „Pun băieţii să te urmărească şi după aia trimit pe cineva să te bage în portbagaj!“. Nu este de mirare că omul a avut 7,33 la purtare, aceasta fiind materia la care avea cea mai mare medie. Presa a scris că, în 2001, la 33 de ani, şi-ar fi obţinut ilegal diploma de bacalaureat. Dar nu asta a fost singura afacere dubioasă derulată de preşedintele organizaţiei PSD din Bucureşti. Prin 2005, DNA a început să se uite mai atent la averea fabuloasă pe care părea că o deţine. Procurorii s-au întrebat, de exemplu, de unde a avut bani pentru achiziţionarea, contra sumei de 1,5 milioane de dolari, a magazinului Bucureşti. Până azi nu ştim dacă şi cum s-au încheiat anchetele deschise de DNA.
Evoluţia lui Vanghelie este reprezentativă pentru modul în care s-a schimbat conducerea partidului care susţine că reprezintă interesele „stângii“ din România. De la Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu şi Dan Marţian la Mircea Geoană, Radu Mazăre şi Victor Ponta. Cine mai crede în lozinca „sărac şi cinstit“? Noii lideri ai stângii se îmbracă în Armani, poartă ceasuri elveţiene fabricate manual şi circulă cu maşini de sute de mii de euro.
Alegătorii lor par a fi mulţumiţi că, la alegeri, primesc şi ei câte ceva: zahăr, ulei sau pelerine de ploaie. Cine crede că reţeta aceasta funcţionează doar la ţară, la amărâţii în cipici şi cu vată în urechi, este orb şi naiv. Bucureştenii s-au înghesuit la miile de telefoane mobile care li s-au oferit în campanie, iar 35% dintre ei au votat parlamentarii „garantaţi Vanghelie“. Acesta a fost cel mai bun scor obţinut vreodată de social-democraţi în Capitală. În consecinţă, nimic mai firesc decât promovarea lui Vanghelie în conducerea PSD, pentru ca de acum înainte să garanteze pentru întregul partid.