Am urmărit cu stupoare ecourile declaraţiei lui Dan Şova, care, în câteva cuvinte, nega existenţa pogromului de la Iaşi.
O redau, pentru posteritate, aşa cum a fost spusă: "La Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană. Ceea ce este o pată pe istoria militară a poporului român, este comportamentul ostaşilor la cucerirea Odesei. Scrierile istorice de origine evreiască ziceau de o carte interesantă despre programul evreilor în România. O să vedem că Teşu Solomovici are o carte interesantă despre programul evreilor. Recunoaşte că pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta s-a datorat lui Antonescu". Am încheiat citatul din gândirea senatorului PSD Dan Şova, fost purtător de cuvânt al partidului, posibil ministeriabil la Justiţie, într-un cabinet condus de Victor Ponta. Vorbeam însă de reacţiile stârnite de această declaraţie uşor neghioabă, plină de suficienţa specifică unui sfertodoct, a cărui cultură bazată pe lectura almanahurilor devine subiect de studiu pentru istorici. Mult prea palide…
Un alt caz ce a stârnit reacţii asemănătoare a fost al lui Radu Mazăre, care a defilat pe catwalk îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist, alături de fiul său, bătând pasul de defilare specific, pasul de gâscă, pe muzică militară. Acuzat de antisemitism şi xenofobie, Radu Mazăre a spus că n-am înţeles nimic din mesajul artistic, căci el s-a îmbrăcat în uniforma armatei germane, Wehrmacht, nu în uniformă de nazist. Aceeaşi suficienţă, uşor cretină, a unui politician care crede că poate întoarce prin câteva virgule o realitate istorică. După care zâmbeşte satisfăcut: "I-am păcălit pe fraieri!"
Ce le poţi spune celor doi membri marcanţi ai PSD? Că Wehrmachtul a apărut ca denumire a armatei germane în 15 octombrie 1935, iar Hitler a preluat puterea ca Reichprasident în 1934 devenind şi comandantul suprem al forţelor armate, că ofiţerii Wehrmachtului depuneau jurământ de fidelitate faţă de Adolf Hitler, iar termenul de Wehrmacht este folosit în istoriografia germană pentru a reprezenta generic toate componentele armatei naziste. Sau că Wehrmachtul este considerat de majoritatea istoricilor ca un instrument important în executarea Genocidului. Dacă Radu Mazăre nu a înţeles acest lucru, ce pretenţii să avem de la Dan Şova, mult mai proaspăt în politică, care pare să nu fi auzit de gropile comune descoperite în zona Moldovei, de cei 14.850 de oameni omorâţi în câteva zile, doar pentru că erau evrei. Senatorul ştia doar că au fost omorâţi doar 24, de către armata germană. Bănuiesc că Dan Şova n-a auzit nici de antisemitismul activ al regimului antonescian, de operaţiunea "Curăţirea terenului", o politică antisemită dură care a avut drept rezultat moartea a sute de mii de oameni. Din aceeaşi vină: erau evrei. Pare că la Facultatea de Istorie pe care a absolvit-o se preda altceva.
Reacţia lui Victor Ponta a fost, ca şi în cazul lui Radu Mazăre, relaxată, părintească, cu valenţe culturale. Demis din funcţia de purtător de cuvânt, un post pe care nu mai avea cum să-l ocupe după enormităţile spuse, Dan Şova a fost trimis de mentorul său la Washington, la Muzeul Holocaustului, ca să se informeze despre pogromul de la Iaşi. O îndrumare care ne dezvăluie superficialitatea demersului lui Victor Ponta, care a reacţionat mai mult la îndemnul consilierilor de imagine, decât împins de o indignare lăuntrică, o revoltă împotriva unei nedreptăţi. De ce cred asta? Pentru că Victor Ponta habar nu are că în Bucureşti există un Muzeu al Holocaustului, la Sinagoga Mare. Nu mai era nevoie să-l trimită la Washington! Ignoranţa continuă şi în materia documentelor care pot fi consultate pe această temă, disponibil pe Internet fiind un raport al Comisiei internaţionale de studierea a Holocaustului din România. Raport elaborat în 2004 şi prezentat preşedintelui României. Adică lui Ion Iliescu. Citiţi şi:
- GARDA DE FIER A LUI PONTA: Dan Şova şi Radu Mazăre