EDITORIALUL EVZ: De ce o regret (puţin) pe Norica Nicolai

MIRCEA MARIAN: "Avem, deci, un nou ministru al justiţiei: tânăr, cu un discurs occidental şi - cireaşa din vârful tortului - neafiliat niciunui partid politic."

Avem, deci, un nou ministru al justiţiei: tânăr, cu un discurs occidental şi - cireaşa din vârful tortului - neafiliat niciunui partid politic. Toată lumea ar trebui să fie încântată, în condiţiile în care până şi dificilul preşedinte Băsescu a spus că are „toată încrederea“ în Cătălin Predoiu. Înfruntând curajos „radicalii“ din partid, Tăriceanu a reeditat modelul Cioloş şi a refuzat dictatura celor din Biroul Permanent al PNL.

Experienţa celor 15 ani de presă m-au învăţat să privesc cu foarte, foarte mult scepticism astfel de imagini idilice. Pur şi simplu nu se potrivesc cu peisajul general al politicii româneşti. Chiar crede cineva că liberalii sunt dispuşi să se joace cu numirea viitorului procuror-şef al DNA, având în vedere că mandatul lui Daniel Morar expiră în vară? Am putea să ne închipuim, măcar o clipă, scenariul în care un fost avocat al firmei lui Dinu Patriciu, ajuns în fruntea Justiţiei române, îi propune actualului şef al DNA să mai rămână în post pentru încă un mandat?

Eu unul, recunosc, nu cred nicio clipă în inocenţa noului ministru al justiţiei. Identificarea unui succesor al lui Chiuariu a durat aproape trei luni pentru că personaje precum Tăriceanu, Dinu Patriciu, Relu Fenechiu şi nenumăraţii lor prieteni cu probleme la DNA aveau nevoie de un om de încredere. După tentativa eşuată de a o promova pe Norica Nicolai, liberalii au schimbat tactica şi au scos din joben un personaj necunoscut publicului larg. Aşa cum a dovedit însă experienţa cu Tudor Chiuariu, uneori, surprizele pe care ni le face premierul sunt mai rele decât personaje negative, dar previzibile, precum vicepreşedinta PNL. Băsescu, un politician care a ştiut întotdeauna să-şi schimbe din mers tactica, a fost nevoit să se prefacă încântat de Predoiu. În realitate, preşedintele a preferat să nu consume inutil un cartuş.

Predoiu făcea parte din sistem cel puţin din momentul în care Ministerul Finanţelor l-a numit în Consiliul de Administraţie al CEC. Corect ar fi fost să ştim cum a ajuns Predoiu într-o astfel de funcţie. O privire peste componenţa actualului consiliu ne arată că în această structură nu erau decât funcţionari sau demnitari ai statului român, cu excepţia noului ministru. Întotdeauna CA-urile au fost o formă prin care oficialii şi-au rotunjit salariile de bugetari. Dacă statul român avea nevoie de competenţa lui Predoiu în materie de litigii comerciale, normal ar fi fost să existe un contract între CEC şi firma de avocatură la care acesta lucra.

Aş fi fost mult mai puţin sceptic dacă, ieri, noul ministru ar fi răspuns unor întrebări legate de trecutul său şi de planurile de viitor, în loc să citească o declaraţie plină de cuvinte goale, de genul: „Succesul acestor reforme nu poate fi decât al întregii clase politice“. Sunt convins că i-a impresionat până la lacrimi pe bonzii din comisiile juridice ale parlamentului - Şerban Nicolae, Sergiu Andon şi alţii ca ei. Eu aştept cu interes momentul adevărului: relaţia cu DNA, instituţie care îl cercetează, printre alţii, pe socrul proaspătului demnitar.