Cine mai are încredere în Sarkozy şi Merkel va păţi precum Papandreou". Cel care a făcut această remarcă este Victor Ponta la Bruxelles, doar în urmă cu câteva luni, pe subiectul spinos al datoriilor suverane europene.
Acum însă, în privinţa acordării statutului de candidat UE pentru Serbia, liderul PSD a descoperit brusc că poziţia Germaniei este preferabilă în comparaţie cu cea a României. "Cred că trebuie să ne comportăm european, nu balcanic. European ar fi să sprijinim Serbia să adere la UE. Când Serbia intră, oricum va respecta regulile" , a spus recent preşedintele PSD. Nu ştiu cu cine s-a consultat Victor Ponta înainte să formuleze acest punct de vedere, dar poate trebuia să mai întrebe şi în altă parte. Nici nu trebuia să meargă departe, ci la Adrian Năstase, fost premier şi ministru de externe. Care a declarat că, marţi, guvernul a avut dreptate în blocarea luării unei decizii privind acordarea statutului de stat candidat Serbiei, solicitând sârbilor să semneze protocolul bilateral privind respectarea drepturilor minorităţii româneşti. Ieri, strânşi cu uşa de poziţia tranşantă a României, sârbii au semnat protocolul. Strategia României a fost foarte eficientă şi cred sincer că mulţi politicieni ar trebui să-şi ia notiţe. Ceea ce a făcut România a fost să profite de un moment de oportunitate, un moment în care se putea vorbi de o vulnerabilitate a Serbiei. Mai întâi, surse oficiale au susţinut că România vrea să blocheze adoptarea deciziei de a acorda Serbiei statutul de ţară candidată la UE. Apoi, România a pus problema statutului etnicilor români din Serbia pe agenda discuţiilor de la Bruxelles, în timp ce am solicitat o serie de angajamente asumate de ţara vecină, printre care şi semnarea protocolului privind statutul minorităţilor din România şi Serbia. Fără cale de ieşire, Serbia a semnat joi protocolul cu România. Semnarea protocolului reprezintă un succes pentru imaginea României şi pentru consolidarea poziţiei ei europene, dar şi pentru românii din Valea Timocului, au spus specialiştii în politică internaţională, dar şi politicieni ai USL. Din punct de vedere politic şi electoral, preşedintele PSD s-a pripit şi a avut şi aici o poziţie greşită. Să mă explic. În Valea Timocului din Serbia avem o comunitate de aproximativ 250.000 de etnici români. Ori reacţii de genul: "Când Serbia intră, oricum va respecta regulile" arată că românii de peste graniţe nu sunt câtuşi de puţin importanţi. Nici pentru cei din ţară semnalul dat nu este încurajator. Asta, în an electoral şi în timp ce ai avut grijă, cu mare atenţie, accentuat pe tot timpul anului, să repeţi o temă cât se poate de naţionalistă, la marginea "Pe- ReMismelor": "Dacă USL câştigă alegerile, UDMR merge sigur în opoziţie". Tot efortul de obţinere a voturilor naţionaliştilor se duce astfel pe apa Sâmbetei. Este cert că USL acţionează "după ureche" atunci când abordează subiecte de politică externă. Sau mai bine spus, nu cred că reuşeşte să treacă dincolo de logica politicii interne. Dacă guvernul Boc ar fi dezavuat poziţia Germaniei şi Franţei pe vremea când Grecia era condusă de Papandreou ceva îmi spune că Victor Ponta ar fi fost de acord cu Angela Merkel, iar dacă România ar fi susţinut necondiţionat statutul de stat candidat al Serbiei la UE, atunci preşedintele PSD ar fi criticat această abordare. După principiul simplu consacrat de conducerea USL: tot ce face Puterea trebuie criticat, indiferent dacă are dreptate ori ba ! Ceea ce ne arată că politica este o meserie destul de grea, iar calificarea se face la locul de muncă. Din păcate! P.S. În privinţa scandalului legat de APARTAMENTUL DE LUX pe care Crin Antonescu l-a cumpărat ACUM APROAPE UN AN, dar nu l-a trecut în DECLARAŢIA DE AVERE, aş vrea să-l rog să ne lămurească cum ar fi comentat, în calitate de luptător pentru apărarea principiilor care guvernează o societate democratică, o posibilă declaraţie a lui Traian Băsescu: "Spuneţi şi celor de la Antena3, că după ce se termină, după ce înţărcă bălaia, cum se zice în popor, s-ar putea să dorească să mai fie ziarişti, adică este o meserie pe care trebuie să o respecţi". Cred că nu mai are rost să adăugăm nimic...