Ioana Lupea: "Un politician cu nume de cod Felix a ajuns printr-o gaură de vierme direct în viitor, de unde ne transmite ce se va întâmpla după alegeri".
De la alegerile din SUA, înapoi pe planeta Pluto. Mai precis la declaraţiile unui politician cu nume de cod Felix, care a ajuns printr-o gaură de vierme direct în viitor. A depăşit campania electorală, alegerile şi se află la momentul formării noului guvern. Dar nu abilităţile paranormale recunoscute ale lui Felix fac obiectul acestui text. Deşi ar merita să ne reamintim că PC-PUR este singurul partid din istoria universală a democraţiei care ajunge la putere fără să fie votat de cetăţeni. Închidem paranteza. Felix, pentru necunoscători Dan Voiculescu, ne informează ce se întâmplă după alegeri, cu date precise. Dan Voiculescu: „Dacă preşedintele Traian Băsescu, încălcând - repet - încălcând Constituţia, nu va accepta majoritatea parlamentară pe care probabil o vom forma în noaptea de 30 noiembrie şi o vom prezenta preşedintelui pe 2 decembrie. Şi dacă preşedintele îndrăzneşte împotriva voinţei poporului să nu nominalizeze un prim-ministru din partea celor care se vor prezenta cu majoritatea parlamentară, probabil că se va întâmpla ceva“. Nu ne spune ce. Sugerează un răspuns preşedintele alianţei PSD-PC, Mircea Geoană: „O criză constituţională“. Declaraţiile celor doi pe aceeaşi temă au fost precedate de una a premierului Călin Popescu-Tăriceanu, pe aceeaşi temă în EVZ: „Preşedintele numeşte primul-ministru, dar nu după bunul plac. Sunt nişte reguli. S-ar putea ca partidul care câştigă alegerile sau majoritatea care se formează să nu fie pe gustul preşedintelui, dar asta este. (...) Constituţia este suficient de clară.“
Dincolo de revelaţia că liderul PC are deja un calendar postelectoral, din cele trei declaraţii putem vedea şi noi mai clar viitorul în care Dan Voiculescu a şi format guvernul. Ce majoritate ar putea să nu fie pe „gustul preşedintelui“? Una care să nu conţină PDL, adică PSD-PC-PNL. Majoritate care va încerca să-i impună şefului statului un premier, legitimându-şi tentativa pe o ficţiune creată în aceste zile. Aceea că undeva, în spirit sau în literă, Constituţia ar permite aşa ceva. Textul Constituţiei este limpede: preşedintele desemnează premierul în urma consultării partidelor politice, în cazul în care niciun partid nu obţine majoritatea absolută. La articolul 103, Legea fundamentală spune: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în parlament.“
În cazul unui refuz, Băsescu este ameninţat cu o criză, păguboasă pentru imaginea lui, în condiţiile în care în noaptea de 30 noiembrie va începe şi campania prezidenţială. Sau poate chiar cu mai mult. „Criza constituţională suprapusă peste criza economică“, declaraţia lui Mircea Geoană, poate fi motiv pentru o nouă suspendare. Chiar dacă rezultatul referendumului este previzibil, majoritatea invocată îşi poate negocia prim-ministrul cu preşedintele interimar. Constituţia nu-i interzice. Nu degeaba umbla Viorel Hrebenciuc, cum povestesc unii politicieni, să convingă partidele să semneze un acord pentru desemnarea viitorilor şefi ai celor două Camere, înaintea alegerilor parlamentare. Nu e paranormal?