EDITORIALUL EVZ: Credit doar cu buletinul. De vot

Silviu Sergiu: „Băsescu le cere băncilor să reia creditarea, în timp ce cabinetul Boc refuză să ia măsuri impopulare înainte de prezidențiale. Cu alte cuvinte: «Luptați voi cu criza, că guvernul se ocupă să câștig alegerile»”.

Relaxarea creditării poate fi o soluţie pentru a depăşi criza economică. În aceeaşi măsură în care poate fi o catastrofă. Acordarea fără discernământ a creditelor pentru persoane fizice ar avea mai multe efecte negative decât pozitive. Încurajarea consumului ar face ca importurile să depăşească cu mult exporturile, iar creşterea deficitului comercial s-ar repercuta asupra puterii de cumpărare a populaţiei prin deprecierea leului în faţa monedei euro. Pentru că trăim într-o ţară în care un slogan de tipul „fabricat în România” nu are nicio şansă să prindă la populaţie, un consum ridicat nu ar fi în beneficiul producătorilor autohtoni. Chiar dacă volumul de TVA încasat la buget ar fi sensibil mai mare decât în prezent.

Firmele ar trebui să fie principalele beneficiare ale relaxării creditării. Pentru a diminua efectele crizei economice, agenţii economici trebuie să-şi poată finanţa investiţiile în derulare şi, eventual, să se angajeze în proiecte noi. În aceeaşi măsură, firmele au nevoie de credite pentru a plăti salariile angajaţilor. În caz contrar, s-ar intra într-o spirală cu efecte devastatoare: mulţi români ar deveni şomeri, nu ar mai putea returna creditele angajate deja, băncile nu ar mai putea să-şi recupereze banii.

Mulţi ar putea găsi benefică insistenţa cu care Traian Băsescu solicită relaxarea creditării. Demersul său este justificat, dar incomplet, pentru că preşedintele refuză să sancţioneze incapacitatea guvernului de a gestiona criza, dovedită în mai multe rânduri.

Preşedintele sare doar la gâtul băncilor, pentru că nu-şi poate permite să terfelească guvernul pe care l-a girat. Orice critică apăsată la adresa executivului s-ar repercuta şi asupra imaginii sale. Traian Băsescu le cere băncilor să reia creditarea, pentru a evita intrarea României într-un derapaj economic accentuat, în condiţiile în care guvernul refuză să ia măsuri impopulare înainte de alegerile prezidenţiale. Cu alte cuvinte: „Luptaţi voi cu criza, că guvernul se ocupă să câştig alegerile”. De ce nu critică executivul cu aceeaşi fervoare cu care pune băncile la zid, pentru faptul că nivelul cheltuielilor cu salariile în sectorul bugetar este mai mare decât anul trecut? A făcut-o o dată, într-o zi de duminică, când lumea se întorcea de pe litoral. Băncile, „duşmanul extern”, sunt mult mai la îndemână decât guvernul, ale cărui şedinţe le prezidează.

Relaxarea creditelor are şi o miză politică evidentă. Ar crea impresia, în preajma alegerilor prezidenţiale, că lucrurile încep să se amelioreze în plan economic, iar Traian Băsescu ar avea de câştigat în planul imaginii. Dacă băncile nu vor da drumul la creditare, Traian Băsescu va putea să spună în campanie că a vrut să combată criza, dar nu l-au lăsat bancherii.

Adevărul este că băncile sunt reticente că simpla reluare a creditării poate revigora economia, că actualul guvern este capabil să împiedice derapajele majore. Poziţia este legitimă cu un preşedinte şi nişte miniştri care nu gândesc în termeni economici, ci electorali.