Cine pleacă din sectorul bugetar? Întrebarea îi frământă de zor pe şefii şi şefuleţii din structurile statului. Şi nu fără motiv, dacă ne gândim în ce situaţie ingrată au fost puşi: trebuie să aleagă unul, doi sau chiar trei membri care urmează să părăsească echipa. Şi o să vedeţi că nu e lucru uşor.
De când a aflat această veste şi i-a mai scăzut şi salariul în diferite rânduri, un anume Popescu, şef la Finanţe într-un orăşel nesemnificativ din sudul ţării, abia mai poate dormi. Are două probleme mari: cum să-şi completeze diferenţa de venit şi de cine să se lipsească de la birou.
N-are mulţi angajaţi, dar toţi sunt loiali şi fiecăruia îi datorează câte ceva, să spunem chiar bani. Pentru că Popescu are două case, i-a mai dat una fiicei şi îi întreţine în continuare capriciile fiului său, care are deja 30 de ani. Poate l-au costat milioane pe care le-a obţinut, în parte, şi de la bancă, atât în contul său, cât şi în contul unora dintre angajaţi. Oamenii au făcut creditele, el a luat banii şi plăteşte ratele. Respectivii, X, Y şi Z, nu pot acum să rămână fără loc de muncă. Doar de asta s-au pus bine cu şeful, nu?
Şi dilema lui Popescu nu se opreşte aici. El mai are o angajată pe care i-a băgat-o pe gât un fost colaborator. Respectivul e acum mare şef la Finanţe în Bucureşti. Practic, fata e semiincompetentă, dar odată cu eliberarea ei din post, Popescu îl pune în pericol pe fiul său, aflat acum sub aripa fostului colaborator, fix pe un post de inspector fiscal. Nici disponibilizarea fiului lui Popescu nu ar fi o mare pagubă pentru societate, dacă ţinem cont de faptul că marele inspector fiscal îşi petrece mare parte din timpul de lucru la mall ca să treacă vremea sau mâncând pe banii firmelor care îşi doresc banii pe TVA. Regula e simplă: primeşti, nu primeşti, întâi plăteşti.
Să revenim însă la Popescu, care mai are un angajat în subordine, vecin/rudă/prieten cu un alt fost colaborator acum cu funcţie mare în partidul de guvernământ. E clar că nu se poate atinge nici de acesta. Fără intervenţia lui, nici el nu şi-ar fi putut păstra postul.
Am uitat să precizez că Popescu a fost mare şef şi pe timpurile celelalte, în conducerea unei fabrici şi a continuat şefia şi după ’89, adaptându-se la regimurile perindate pe la putere.
Mai trebuie adăugat că nici ceilalţi subordonaţi n-au pregetat să se arate utili cu diverse de-a lungul timpului. Unul l-a ajutat cu materialele de construcţie, altul i-a asigurat vacanţa gratuită la mare an de an, altul o are pe nevastă coafeza casei, iar altul se ocupă cu aprovizionarea cu cafele şi alte bunătăţi.
Oficial, se vorbeşte despre sisteme de evaluare, standarde de lucru şi alte iniţiative birocratice. Dincolo de toate aceste aspecte, problema lui Popescu rămâne: de cine să se descotorosească: de ăia cu banii, de ăia cu ploconul sau de ăia cu pilele?
Asemeni lui Popescu, mulţi astfel de şefuleţi tărăgănează la nesfârşit mult propovăduitele concedieri bugetare în masă. Nu cumva disponibilizările în sectorul de stat ar trebui să înceapă chiar cu Popescu?
P.S. Menţionez că Popescu este un caz real, pe care l-am cunoscut personal.