Sondajul CSOP publicat de ziarul nostru ieri a confirmat ceea ce am anunţat şi în urmă cu două săptămâni: USL scade, vorbim deja de o intenţie de vot de 48 la sută, iar Antonescu se prăbuşeşte în sondaje.
În acest context vânzoleala de la PNL Sectorul 1 a căpătat o explicaţie banală: fostul prim-ministru Tăriceanu îl depăşeşte în sondajul pe Bucureşti pe Crin Antonescu. Cu mult. Iar primadona liberală nu acceptă concurenţa în partid. Asta-mi aduce aminte de un episod din 2008 când Tăriceanu, pe atunci prim-ministru, i-a propus lui Antonescu, un simplu deputat (la fel de chiulangiu ca şi acum!) să preia ministerul Educaţiei. Refuzul lui Antonescu a fost total, unica motivaţie fiind grija pentru imaginea sa publică, în special din perspectiva alegerilor parlamentare ce se apropiau. Cu alte cuvinte, oferta celui care era preşedintele PNL şi prim-ministru la aceea vreme a fost refuzată de un simplu membru, din motive de ambiţie politică. Un refuz care nu a declanşat nici o reacţie din partea lui Tăriceanu, un politician cu prea mult bun simţ pentru combinaţiile dâmboviţene. Congresul PNL din 2009 l-a transformat pe Crin Antonescu în noul preşedinte al partidului, pe un val "popular" alimentat cu promisiuni iscusite şi bani de Ludovic Orban şi Dinu Patriciu, ambii devoraţi ulterior public de Antonescu, într-un ritual de tip Idi Amin. De aici încolo am asistat la un vârtej al ambiţiilor antonesciene, cimentate printr-o relaţie reciproc avantajoasă cu Dan Voiculescu şi promovarea în partid a unor personaje fără anvergură şi viitor, un exemplu excelent fiind Daniel Chiţoiu, ministrul-faliment al actualului guvern. Apogeul acestui tip de paranoia politică s-a înregistrat la referendumul pentru suspendarea Preşedintelui, când, proaspăt înscăunat la Senat, Crin Antonescu a preluat şi puterea interimară la Cotroceni. Şi a preluat-o atât de strâns că nu vroia să-i mai dea drumul. Orice mijloc era bun, de la securiştii-pensionari ai lui Dogaru, mascaţi în pensionari amărâţi, până la influenţarea şi ameninţarea judecătorilor de la Curtea Constituţională. Tandemul Voiculescu-Antonescu a conceput un plan abil de preluare a puterii printr-o lovitură de stat parlamentară aruncând pentru luni de zile România într-un haos de nedescris, cu consecinţe extrem de grave pe termen lung. În acest răstimp guvernarea liberală din vremea lui Tăriceanu a devenit un element de referinţă pentru mulţi simpatizanţi ai USL. Este adevărat că în acest caz se manifestă şi sindromul "Vârstei de Aur", dar absenţa oricăror scandaluri de corupţie care să-l implice pe fostul premier, conduita sa politică consecventă şi bâlbăielile lui Ponta în zona economică (vezi cazul Oltchim) au început să facă diferenţa şi în sondaje. Din păcate pentru Crin Antonescu lovitura de stat a eşuat, iar costurile se decontează în dreptul lui. Nu mă aştept să dea dovadă de acelaşi tip de fair-play şi să accepte o competiţie deschisă pentru conducerea PNL, dar realitatea politică îl va duce la acelaşi rezultat. Pentru a şti să pierzi ai nevoie de educaţie democratică, iar Crin Antonescu a dovedit că nu cunoaşte nici măcar noţiunile de bază ale acestui comportament. Până la urmă, un om politic este definit de tovarăşii de drum pe care îi alege. Iar Crin Antonescu l-a ales în locul lui Neagu Djuvara pe Dan Voiculescu şi în locul lui Călin Popescu-Tăriceanu pe Gigi Becali. P.S. Sunt tare curios dacă vom primi o confirmare a valorii reale a actualului preşedinte PNL. Prin acceptarea ofertei de zece milioane de euro de la Becali, Crin Antonescu ne-ar da pentru prima dată adevărata măsură a unui lider politic. De altfel, sunt convins că regretă profund indiscreţiile televizate ale lui Becali care-l pun la o grea încercare: să accepte prima mită electorală televizată? Dacă-i aşa, mâine-poimâine îl vedem pe Crin Antonescu pe canapelele lui Măruţă, Capatos şi Artene… Guvernarea liberală din vremea lui Tăriceanu a devenit un element de referinţă pentru mulţi simpatizanţi ai USL.