Horia Ghibuţiu: "Dacă aţi rămas acasă sâmbătă seara - şi n-aţi vizitat muzeele, în cadrul unei manifestări care a adunat îmbucurător de mulţi adepţi -, e posibil să vă fi interesat finala concursului muzical Eurovision".
Oricât ar fi de superficial acest show transmis de televiziunile de stat de pe continent, ediţia moscovită a strâns o sută de milioane de telespectatori, un număr la care, că tot vin euroalegerile, organizatorii acestora din urmă pot doar visa. Şi ţineţi cont că la votarea politică alegerea e pe gratis, nu trebuie să dai un euro douăzeci ca să îţi exprimi preferinţa, ca la concursul de cântece.
Sigur că nu pot fi comparate voturile politice cu cele pentru nişte melodioare, dar discuţia despre interesul/dezinteresul europenilor poate fi purtată. Mai ales că, nu de ieri, de azi, la Eurovision pare să conteze mai puţin ce scrie pe portativ şi mai mult exprimarea unui vot echivalat cu o declaraţie de patriotism (fie piesa cât de rea, diaspora turcească a votat cu drag o manea ritmată) - sau buna vecinătate (moldovenii ne-au ales pe noi, noi pe ei, ex-iugoslavii şi ex-sovieticii între ei).
Ce au ales europenii la concursul din Rusia? Pur şi simplu, cea mai bună melodie, una care poate fi reţinută imediat şi e făcută pe calapodul Eurovision - fredonabilă, uşurică, simpatică. Nu întâmplător, „basmul” norvegian a adunat un număr-record de voturi, fiindcă reţetei i s-a adăugat şi o apariţie parcă prefabricată pentru generaţia „Bravo”: chipul proaspăt al unui puşti drăguţ, Aleksandr Igorovici Rîbak, devenit Rybak după ce părinţii săi au plecat de la Minsk la Oslo. O fi concursul european de cântece un kitsch bătrânicios al televiziunilor naţionale, dar performanţa „basmului” a făcut spectacol ieri în presa populară din Norvegia: zeci de mii de mesaje de felicitare, cine e fata căreia i-a fost dedicată melodia, solistului i s-a pregătit o primire ca pentru câştigătorii Ligii Campionilor la fotbal etc.
Dincolo de alte criterii, alegerea detaşată a melodiei „Fairytale” demonstrează că europenii care se uită la televizor au gusturi simple, nu neapărat şi simpliste - ce folos că pe Patricia Kaas o ştie o lume întreagă, de vreme ce nu poţi să-i cânţi nici melodia, nici nu e o sonerie ideală pentru telefonul mobil!?
La fel, piesa Marii Britanii, compusă cu sprijinul unuia dintre marii compozitori ai timpurilor noastre, Andrew Lloyd Webber : nu e bună, ci un pic prea bună pentru acest concurs uşurel! Dar englezii nu şi-au pierdut umorul, dovadă soţia premierului Brown, care s-a amuzat mai tare de comentariile de pe Twitter despre Eurovision decât de cele de la BBC! Două vorbe şi despre româncele noastre, de dincoace şi de dincolo de Prut: atât, şi nimic mai mult, au putut Elena Gheorghe şi Nelly Ciobanu. E limpede însă că, pentru a conta într-un concurs european, e nevoie, pe lângă o sală care să găzduiască ediţia viitoare (aşa-i, bine că n-am câştigat!...), şi de prestaţii care să nu fie atât de provinciale.
Un ultim detaliu. Culminând cu Cirque du Soleil şi cu transmisia din Cosmos, showul rusesc a fost superb. Dar, în buna tradiţie europeană, continentul le iartă subit ruşilor reprimarea brutală a minorităţilor sexuale din ziua finalei sau demonstraţia de forţă a Armatei Roşii de la prima semifinală. Aşa-i în Europa, politica face muzica!