Florian Bichir: "Una dintre regulile de bază ale jurnalismului este că, atunci când scrii despre cineva, să-l contactezi şi să-i ceri şi punctul său de vedere".
E total incorect să acuzi un om fără a-l asculta, fără a vedea care este şi opinia lui. E, la urma urmei, nu doar o regulă a jurnalismului, ci una de bun-simţ. Strămoşii noştri, latinii care au dat şi noţiunile de drept, aveau expresia „Audiatur et altera pars“, ceea ce înseamnă „să fie ascultată şi cealaltă parte“.
În primii ani postrevoluţionari, presa avea această meteahnă. Acuza, judeca, condamna. Nu era o agoră, ci o tribună a răfuielii: „Cine eşti, domnule Iliescu?“, „Ce ai făcut în ultimii cinci ani?“, „N-au mâncat salam cu soia, ca noi“ etc. În acele zile, în care gura ne era plină de democraţie, mass-media juca rolul iacobinul Robespiere: tăia capete! Nu se accepta niciun drept la replică, nicio corecţie, nicio contrazicere.
Treptat, odată cu aşezarea în matcă a apelor, presa s-a maturizat şi a intrat încet, încet în normalitate. Cu toate acestea, se poartă încă stilul justiţiar, au loc campanii de desfiinţare a unor oameni sau companii. „Şantajul şi etajul“, expresia atribuită lui Pamfil Şeicaru, funcţionează încă, din păcate. Să fim corecţi: presa a evoluat enorm, e mult înaintea societăţii româneşti, dar mai are până va atinge normalitatea.
Un caz petrecut recent merită analizat. În 2002, compania Bioprod, membră a holdingului Grivco, a cerut 8.600 de metri pătraţi pe malul lacului Băneasa, pe care dorea să plătească 9.600 de dolari pe trimestru. Evident, directorul Administraţiei Lacurilor şi Agrement Bucureşti, Virgil Cârstea, a refuzat o astfel de chirie ridicolă. De atunci şi până în prezent, un ziar apropiat holdingului - hai să- l numim „Jurnalul Naţional“ - şi-a făcut o tradiţie prin a-l încondeia pe Cârstea. I-au pus în cârcă absolut tot. I-au inventat nepoţi, l-au botezat „regele parcurilor“.
Nu mă interesează ce a făcut Cârstea. Probabil nu e uşă de biserică, iar eu nu sunt apărătorul lui. Să spună autorităţile dacă a făcut sau nu combinaţii. Altceva e trist. Că în decursul acestor ani nu i-a fost ascultată părerea, nu l-a întrebat nimeni de la ziar de sănătate.
Vreau să fiu bine înţeles. Nu acuz „Jurnalul Naţional“ de jocuri, mai ales că acolo lucrează jurnalişti redutabili, mulţi dintre ei onorându-mă cu prietenia lor. Dar jurnalistic, în cazul Cârstea, au greşit. Vulgar spus, puteau „să-l belească“, dar să-i ceară şi lui părerea. Astfel de campanii în care intervine orgoliul nemăsurat - „îl facem noi până la urmă, nu ne lăsăm“ - aduc un mare deserviciu presei. Mai ales când sunt încălcate regulile de bază ale jurnalismului.
În 1993, la „Baricada“, pe uşa redacţiei era afişat anunţul: „Înainte de a scrie despre următoarele subiecte şi firme: ...consultaţi-vă cu redactorul-şef“. În 1997, când a venit la „Evenimentul zilei“, Cornel Nistorescu a lipit în redacţie un afiş prin care atenţiona că acela care va scrie despre o persoană fără a-i solicita punctul de vedere va fi concediat. Fără falsă modestie, de atunci, „Evenimentul zilei“ a respectat acest principiu de bază. Alţii însă vor să se întoarcă la presa anilor ’90.