Complexul Studențesc TEI din București va găzdui, sâmbătă, începînd cu ora 11.00, a doua ediția a evenimentului Baseball Festival. În cadrul competiției-spectacol se vor confrunta naționalele de baseball ale României, Moldovei, Bulgariei și ​o selectionata a Statelor Unite ale Americii​,​ reprezentată de militarii staționați la baza militară Mihail Kogălniceanu.

Intrarea este liberă, iar evenimentul va fi deschis de ​​​o demonstratie de tip ​All ​Star ​Game, ​cu  echipe formate din jucatori ale celor 4 ​echipe. Spectacolul face parte din proiectul Jackie Robinson care promovează ​parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România din ultimii 100 de ani și este organizat de catre ​Ambasada SUA in Romania, Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA și Federația Română de Baseball și Softball.​

​​B​as​eball​ ​Festival promite spectacol ​de tip ​american, concursuri cu premii​ pentru spectatori, food corner​​  și multe alte surprize. Este a doua oara cand soldații de la baza americana de la Mihail Kogalniceanu vor fi prezenți la Bucuresti, pentru o astfel de competiție.

Primul meci de baseball între români şi americani a avut loc, pe 15 aprilie, la Constanța, pe stadionul Portul. Naționala României a învins, atunci, echipa militarilor americani de la baza Mihail Kogălniceanu.  

Meciul a celebrat 70 de ani de când, pe 15 aprilie 1947, legendarul Jackie Robinson, primul jucător de baseball de culoare, a intrat pe terenul Ebbets din Brooklyn, New York, spărgând barierele discriminării rasiale.

Jackie Robinson a debutat pentru echipa Brooklyn Dodgers în 1947. A fost remarcat ca un jucător cu calităţi excepţionale și a activat în cadrul ligii americane de baseball (Major League Baseball), purtând numărul 42

 

Te-ar putea interesa și: