Echipa lui Mircea Lucescu, lecție de fotbal pentru Dinamo București. Scor rușinos

Sursa: Inquam Photos / Stefan Constantin

Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut, miercuri, amicalul cu echipa ucraineană Dinamo Kiev, antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, scor 1-4.

Meciul dintre Dinamo Kiev și Dinamo București  s-a disputat pe Lilienberg-Arena, un stadion din localitatea austriacă Völkermarkt.

Ucrainenii au condus cu 2-0 în miutul 18, prin reuşitele semnate de Voloshyn (min. 10) şi Tsarenko (min. 18).

Ahmed Bani a marcat pentru bucureşteni în minutul 40, dar în repriza a doua Dinamo Kiev a mai înscris alte două goluri. Mai întâi a fost Benito, în minutul 67, apoi Kabaiev, în minutul 72.

Dinamo Kiev - Dinamo București

Dinamo a început meciul cu formula de echipă Dujmovic - Moura, Giafer, Bena, Grigore, Amzăr - N. Roşu, Iglesias, Bani - Ghezali, Abdallah. În repriza a doua, antrenorul Ovidiu Burcă a utilizat următorul „11”: Golubovic - Moura, Patriche, Bena, R. Grigore, Amzăr - Dani Iglesias, Nelut, Bani - Ghezali, Hakim.

A fost ultimul meci amical disputat de Dinamo Bucureşti în stagiul de pregătire din Austria.