Senatorul PSD Ecaterina Andronescu consideră că OUG privind modificarea Codurilor penale a fost o greşeală şi spune că, dacă liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, o corectează, va face ce trebuie.
"Sper să se găsească soluţia cea mai profesionistă şi corectă cu putinţă, în aşa fel România să îşi vadă de drumul ei, aşa cum cred că are dreptul fiecare dintre cetăţenii acestei ţări. Adică o Românie în care să ne putem creşte copiii şi nepoţii, o Românie în care să putem spera că ziua de mâine este mai bună decât ziua de ieri. După opinia mea, cred că a fost o greşeală această ordonanţă, a fost greşeală şi pe fond şi cred că dacă preşedintele Dragnea o corectează, face ceea ce trebuie", a declarat Ecaterina Andronescu, sâmbătă, la România TV, potrivit Agerpres.