Ecaterina Andronescu a îndemnat astăzi, în cadrul şedinţei extraordinare a PSD de la Neptun, la calm. “Toate problemele din PSD, inclusiv solicitarea Gabrielei Firea privind demisia lui Carmen Dan, trebuie discutate în partid. Ceea ce se întâmplă trebuie discutat cu oamenii, nu trebuie create tensiuni sau divizarea această pe care o simțiți fiecare dintre dumneavoastră”, a declarat Ecaterina.
“Să dezbatem fără patimă şi cu răbdare”, a mai punctat Andronescu care a adăugat că “este dorința oamenilor să fie mai bine decât acum sau lucrurile să meargă mai bine. Cei care şi-au asumat guvernarea nu au facut-o numai pentru cei care i-au votat. Să guverneze şi pentru cei din diasporă care nu au plecat de bine de aici”, a mai spus, de la tribună, Ecaterina Andronescu, citată de corespondentul EVZ, aflat la faţa locului. Cât priveşte vocile care au cerut demisia lui Dragnea, Ecaterina Andronescu a spus răspicat: “ Cereți demisia lui Dragnea? Eu nu mă dezic de lucrurile pe care le-am spus. Poate că există şi alte soluții decât cele din scrisoarea mea, dar ceea ce este clar e că putem să facem un guvern mai performant decât cel care este.
Ecaterina Andronescu a mai spus că nu a fost prezentă la Școală de vară al OFSD din simplu motiv că nu a fost invitată. Ea va participa în această după amiază la ședința grupurilor reunite a parlamentarilor PSD, la care şi-a anunţat prezenţa şi liderul Liviu Dragnea.