Ecaterina Andronescu „chiulește” de la moțiunea de cenzură

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a anunțat că nu va putea participa la votul moțiunii de cenzură.

„Din păcate, nu voi fi la moțiune, pentru că este o delegație la o conferință a OECD-ului, m-am înscris de foarte multă vreme și mă duc acolo cu o intervenție, mi-e rușine să spun acum pardon, știți, nu mai vin”, a declarat ea la RFI.

Ecaterina Andronescu e de părere că moțiunea de cenzură a Opoziției nu are șanse: „ Personal, nu acord foarte mari șanse acestei moțiuni. Pentru ziua de alaltăieri, ar fi trebuit să existe o mobilizare suficient de mare, încât să pot să vă spun altceva decât v-am spus.

Or de la 194 de prezențe în sala de plen până la 233 distanța e foarte mare. Al doilea aspect: din experiența mea de parlamentar, v-aș spune că în general am constatat voturi mai puține decât semnături”.

Senatoarea consideră că moțiunea de cenzură este superficială: „ Am citit moțiunea, este destul de superficială, m-aș fi așteptat să aibă un alt conținut, după discursurile pe care le-am auzit public, din păcate, moțiunea nu dovedește un conținut suficient de important, încât să poată fi convingător și pentru cei care n-ar avea pornirea să semneze moțiunea sau să o voteze”.