Ministrul Finanțelor,, Eugen Teodorovici, a precizat că sunt bani prevăzuți în buget pentru Summit-ul Celor 3 Mări, spunând că Administrația Prezidențială introduce cheltuieli în sistemul de cheltuieli al ministerului.
Ulterior, Administrația Prezidențială a făcut următoarele precizări referitoare la rectificarea bugetară:
”1. La data de 7 august 2018, Administrația Prezidențială are înregistrate în aplicația FOREXEBUG, operată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), angajamente legale în sumă totală de 45,988 milioane lei.
2. Angajarea sumelor pentru deplasări externe se realizează în momentul semnării contractelor aferente, nu înainte. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților, Administrația Prezidențială nu va putea achita integral viitoare obligații contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente.
3. Referitor la cheltuielile de capital, Administrația Prezidențială are contracte în derulare, cu termene de achitare în semestrul al doilea din anul 2018. Contractele vizează lucrări de reparații aflate în execuție sau planificate pentru a fi realizate în semestrul II al anului 2018 în spațiile oficiale ale Complexului „Palat Cotroceni”, sediul Administrației Prezidențiale, pentru buna desfășurare a activităților organizate de instituție în anii 2018 și 2019, respectiv Summit-ul Inițiativei celor 3 Mări (17-18 septembrie 2018) și alte evenimente găzduite în anul 2019 cu ocazia exercitării de către România a Președinției Consiliul Uniunii Europene.
4. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru plata contractelor încheiate pentru cheltuieli de capital, Administrația Prezidențială nu va putea achita prestațiile și produsele care reprezintă obligații contractuale.
5. Administrația Prezidențială a adus la cunoștință Ministerului Finanțelor Publice și Guvernului situația gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget. În ceea ce privește lipsa comunicării între Administrația Prezidențială și MFP, invocată de ministrul finanțelor, precizăm faptul că în urma discuției telefonice pe care Președintele României a avut-o vineri, 3 august a.c., cu prim-ministrul, doamna Viorica Dăncilă l-a mandatat pe consilierul de stat Darius Vâlcov să poarte discuții cu reprezentanții Administrației Prezidențiale pe tema rectificării bugetare. Aceste discuții au avut loc încă de vineri și au fost urmate de o adresă oficială transmisă de către Administrația Prezidențială reprezentantului Guvernului. O nouă adresă a fost astăzi expediată și MFP.”, se arată în mesajul Administrației Prezidențiale.