Orban i-a cerut ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să-l suspende din funcție pe directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Mircea Macovei, întors la muncă după ce s-a vindecat de COVID-19.
„Vă transmit foarte clar: nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava doctorul Macovei. În baza decretului privind instituirea stării de urgenţă, aveţi competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital. Ca atare, vă spun limpede: nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă", a afirmat Orban.
Mircea Macovei, directorul medical de la Suceava, cel care a chemat angajații la muncă invocând un ordin fals de ministru, își va relua funcția, după ce a scăpat de virusul SARS-CoV 2.
Potrivit SuceavaLive.ro, Mircea Macovei se va întoarce la muncă în 23 aprilie. „Am purtat discuții cu domnul doctor Macovei. L-am întrebat în ce dispoziție se află, dacă se întoarce sau nu, pentru că noi avem niște militari care suplinesc anumite funcții.
Dacă cei care au fost bolnavi se întorc la muncă, medicii noștri se întorc înapoi de unde au venit. Joi, 23 aprilie, se va întoarce domnul Mircea Macovei pe funcția de director medical, însă persoana care i-a ținut locul va mai rămâne o săptămână pentru a-l informa cu privire la deciziile și lucrurile care s-au schimbat cât el a lipsit.
Domnul Macovei poate demonstra că acuzele ce i s-au adus au fost reale, la fel cum poate demonstra loialitatea față de echipă și instituție”, a declarat pentru SuceavaLive.ro., Ionel Oprea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății trimis la Suceava pentru a gestiona situația spitalului.
După informațiile obținute de jurnalistul Victor Ilie și publicate de Libertatea, Macovei a invocat un ordin fals de ministru pentru a-i chema pe toți angajații spitalului la serviciu, deși mulți dintre ei erau suspecți de coronavirus. Potrivit sursei citate, Mircea Macovei a pus o proteză de șold chiar în ziua în care a fost testat pentru COVID-19, fără să aștepte însă să-i vină rezultatul.
Drept urmare, procurorii au deschis un dosar penal în rem pentru faptele înregistrate sub managementul directorului medical Mircea Macovei, precum și al managerului general Vasile Rîmbu. Acesta din urmă este singurul demis de președintele CJ Gheorghe Flutur, după dezastrul din Spitalul Suceva. (FOTO: Libertatea)