E oficial. Care sunt noile restricții impuse de Guvern, de la 1 august

Ludovic Orban, sedinta de guvern

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri seara, modificarea și completarea Hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum și noile restricții care intră în vigoare de la 1 august pentru combaterea efectelor pandemiei.

De menționat că tot ce se discutase anterior, în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, privind accesul pe plajele litoralului, pe care turiștii le aglomerează, uitând de distanțarea fizică, nu a mai fost luat în discuție de căre membrii Executivului.

La scurt timp, Centru de Comunicare Strategică a dat publicității Hotărârea de Guvern cu noile modificări, inclusiv „instituirea unor măsuri restrictive/limitative referitoare la unele activități considerate cu risc epidemiologic crescut”. Guvernul României a adoptat de fapt modificarea anexelor 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr.553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Toată lumea, începând cu copii care au împlinit vârsta de 5 ani, va fi obligată să poarte mască de protecție astfel încât să acopere nasul și gura. „Purtarea măștii este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise,cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență”.

Spațiile și intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcției de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii.

Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecției în spațiile respective, la solicitarea comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.

Altă modificare apare la anexa 3 unde „operatorii economici care desfășoară activitatea în spații, precum terase, clubur, barurile și alte asemenea, au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență”.

Măsurile prevăzute prin noua Hotărâre de Guvern se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.

Operatorii economici care desfășoară activitatea în spațiile menționate au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți.

În plus, „operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.

„Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.”

Măsurile prevăzute în noua Hotărâre de Guvern intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României.