E lege. Liber la monitorizarea cu brățări electronice. Unde se montează dispozitivul la persoanele supravegheate

E lege. Liber la monitorizarea cu brățări electronice. Unde se montează dispozitivul la persoanele supravegheate

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind promulgarea Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

Proiectul de lege fusese adoptat în 21 aprilie, în Parlament, cu unanimitate de voturi. Astfel, va fi pusă la punct o infrastructură de monitorizare electronică pentru unele persoane aflate în procedură judiciară sau cu condamnări penale.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) se utilizează în scopul monitorizării electronice, cu ocazia executării măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, aplicării ordinului european de protecție, în cazul în care Romania este stat emitent, și supravegherii la distanță, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Legea prevede crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unde se montează dispozitivul electronic de supraveghere

Astfel, potrivit legii, dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanei supravegheate. Prin excepție, dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe brațul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.

De asemena, organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic are dreptul și obligația de a verifica inopinat, în orice moment al zilei, periodic ori la sesizare, dispozitivele electronice de supraveghere alocate persoanei supravegheate.

Moment revoluționar în legislația românească

„Moment revoluţionar în legislaţia României pentru protecţia victimelor violenţei domestice. Parlamentul a adoptat astăzi propunerea legislativă a PNL care reglementează folosirea brăţărilor electronice pentru agresori. Am acţionat pentru ca fiecare persoană atunci când rosteşte ‘acasă’ să nu asocieze acest cuvânt cu pericol, bătaie sau lovituri cauzatoare de moarte. Este un succes legislativ al PNL pe care l-am aşteptat de foarte mult timp, atât eu, cât şi cosemnatarii proiectului, Florin Cîţu, Marcel Vela, şi care nu s-ar fi realizat fără ajutorul societăţii civile, colegilor senatori şi deputaţi care au votat ‘pentru’, cărora le mulţumesc”, a afirmat Alina Gorghiu, după ce Parlamentul a adoptat, în aprilie, propunerea PNL.