E ordin! Așa vom circula cu metroul, trenul, avionul și taxiul

E ordin! Așa vom circula cu metroul, trenul, avionul și taxiul

Ordinul comun al ministrului Transporturilor și al ministrului Sănătății nr. 984/829/15.05.2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, a fost publicat, sâmbătă, 16 mai, în Monitorul Oficial.

Prevederile actului normativ stabilesc, pe durata stării de alertă, o serie de obligații în sarcina operatorilor economici care administrează infrastructura de transport, precum:

  • să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane de cel puțin 1,5 m în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi și, respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor cât și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptare din interiorul terminalelor/stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară;
  • să ia măsuri pentru informarea pasagerilor, prin afișe sau mijloace sonore sau video cu privire la măsurile de protecție sanitară;
  • să efectueze dezinfecția periodică a zonelor cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi și stații de metrou precum și a mijloacelor de transport în comun.

Totodată, dispozițiile ordinului stabilesc că, pe durata stării de alertă,  purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport în comun.

În același timp, prin ordinul comun de ministru, s-au stabilit și seturi de măsuri ce urmează a fi luate pentru fiecare tip de transport, terestru, subteran, aerian și naval, după  cum urmează:

Ne puteți urmări și pe Google News

Operatorii aerieni

  1. Măsuri și reguli care se impun a fi implementate în domeniul transportului aerian, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
  • Pasagerii vor fi încurajați sa efectueze operațiunile de check-in on-line;
  • Se vor asigura echipamente de protecție pentru membrii echipajelor;
  • Purtarea măștii de protecție de către piloți în cazul în care este necesară părăsirea cabinei de pilotaj va fi obligatorie, precum și dezinfectarea după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj;
  • Aeronavele vor fi dotate cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă;
  • Dezinfectarea mâinilor este obligatorie pentru personalul navigant după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora;
  • Interzicerea accesului în cabina a personalului de sol de la escală, cu excepția celui dedicat pentru curățenie și dezinfecție sau a personalului tehnic;
  • Accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor;
  • Mișcările în cabină se vor reduce la un minim necesar;
  • Vor fi interzise echipamente sau materiale de protecție care ar putea obstrucționa accesul la echipamentele de urgență, ar împiedica accesul la măștile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgență sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină;
  • Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități;
  • Pasagerii vor fi grupați pe familii și, în măsura posibilităților, cât mai distanțați;
  • Dezinfectarea aeronavei se va realiza obligatoriu după fiecare rotație;
  • Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul aeronavelor precum și pe toată durata călătoriei;
  • Accesul la bord va fi permis doar cu un bagaj de mână;
  • Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare și a pungii;
  • Pasagerii vor fi instruiți cu privire la completarea in timpul zborului, după caz a formularului PUBLIC HEALTH PASSENGER LOCATOR FORM (Ediția 15 a Anexei 9 OACI) sau a altui document solicitat de autoritatea competenta în domeniul sănătății publice și predarea acestuia la debarcare, autorității competente pentru sănătatea publică;
  • Pasagerii vor fi informați cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în România;
  • Se vor aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici;
  • Pasagerii vor fi instruiți cu privire la procedurile de debarcare astfel încât sa se evite contactul personal.