E ordin! Așa vom circula cu metroul, trenul, avionul și taxiul

E ordin! Așa vom circula cu metroul, trenul, avionul și taxiul

Măsuri care trebuie luate de operatorul economic care desfășoară  transport de pasageri și/sau mărfuri:

  • igienizarea și dezinfecția navei cu substanță biocidă;
  • frecvența igienizării și a dezinfecției navei se stabilește de către operatorul economic care desfășoară transportul în funcție de caracteristicile tehnice ale navei și durata cursei, cu obligativitatea informării pasagerilor și a autorităților în acest sens;
  • verificarea temperaturii membrilor de echipaj la intrarea în tură;
  • dotarea membrilor de echipaj cu măști de protecție și mănuși;
  • instruirea membrilor de echipaj cu privire la modul de interacționare cu pasagerii în sensul păstrării distanței minime între pasageri;
  • interzicerea accesului la bord a pasagerilor care nu dețin mască de protecție;
  • monitorizarea respectării cerinței privind purtarea măștii de protecție de către pasageri pe toată durata cursei;
  • informarea și monitorizarea periodică pe durata cursei cu privire la regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la bordul respectivei navei (purtarea măștii, spălarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței minime între pasageri );
  • montarea în locuri vizibile destinate pasagerilor a unor postere/ autocolante/ afișe care să cuprindă recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19;
  • dotarea navei cu dozatoare cu dezinfectanți și echipamente de protecție de rezervă;
  • la grupurile sanitare se va asigura în permanență săpun și dezinfectant de mâini și se vor monta postere cu modul corect de spălare a mâinilor;
  • ventilarea naturală la bordul navei, pe cât posibil, în timp ce recircularea aerului va fi redusă;
  • informarea pasagerilor cu privire la documentele/ formularele care trebuie completate și măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a fi admiși în statul de destinație și, după caz, punerea la dispoziție a acestor documente/formulare.
  1. Măsuri și reguli care se impun a fi implementate în domeniul transportului feroviar și cu metroul pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19:

 Operatorii feroviari

  • purtarea măștii va fi obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor și pe toată durata călătoriei;
  • șeful de tren/conductorul are obligația doar să vizualizeze biletul de calatori, fără să-l atingă;
  • este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, fără a presta serviciul alimentar în zona barului;
  • garniturile de tren vor fi salubrizate și igienizate înainte plecarea în fiecare cursă;
  • lucrătorii din transportul feroviar vor trebui să fie dotați cu măști și mănuși;
  • se va promova vânzarea on-line a biletelor și se vor utiliza cu prioritate biletele electronice;
  • operatorii feroviari vor pune în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs și pentru cele regionale acolo unde este tehnic posibil și eficient din punct de vedere economic;
  • operatorii feroviari vor stabili și aduce la cunoștința publicului măsurile organizatorice impuse de specificul activității și de zona de desfășurare a acesteia.

Gări

  • vor fi montate dozatoare cu biocid în punctele de acces în gară;
  • zonele de preluare a călătorilor (stații de taxi, parcări) vor fi amplasate față de zona de acces/ieșire la o distanță care să nu determine aglomerarea de persoane;
  • în cazul stațiilor de cale ferată cu mai multe zone de acces, fiecare zonă va fi utilizată doar pentru unul dintre fluxuri, fie de intrare, fie de ieșire din gară;
  • vor fi deschise doar spațiile comerciale care vând produse ambalate situate pe spațiul gării care au zona de acces din afara stației de cale ferată. Spațiile comerciale vor avea obligația de a lua măsuri pentru a evita aglomerarea de persoane în interiorul lor; se interzice deschiderea restaurantelor/ teraselor;
  • fluxurile de îmbarcare/debarcare vor fi distincte și vor fi semnalizate de la intrarea în gară până pe peron (cu separatoare sau benzi aplicate pe suprafața gării);
  • la casele de bilete se va merge pe principiul un ghișeu deschis unul închis, dacă poziționarea ghișeelor nu permite din construcție asigurarea distanței sociale, iar fluxurile de acces la ghișeu/plecare de la ghișeu vor fi marcate cu separatoare. Vor fi prevăzute fluxuri de acces/plecare și la ghișeele de informații sau la zonele de depunere a bagajelor;
  • periodic vor fi făcute anunțuri semnalizate distinct cu sfaturile necesare referitoare la noul coronavirus;
  • pe fiecare flux din gară se vor monta jos stickere care să atenționeze cu privire la distanța minimă ce trebuie respectată;
  • în spațiul gării (inclusiv toaletele publice) se vor face periodic acțiuni de dezinfecție. În zonele intens circulate, operațiunile de dezinfecție se vor face la minim 4 ore;
  • pe scaunele existente în gara se va semnaliza prin aplicarea de stickere locurile unde se pot așeza persoanele (de preferat un loc ocupat unul liber);
  • pe peron se va permite accesul doar al persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziționării acestuia. În cazul în care sunt persoane care trebuie ajutate pentru îmbarcare, aceștia vor anunța reprezentantul operatorului de transport feroviar care va stabili modul de acordare a asistenței pentru persoanele respective;
  • pentru stațiile cu mai multe peroane comune se va evita alocarea acestora pentru 2 trenuri (indiferent că pleacă sau sosesc în gara) în același interval de timp, pentru a evita aglomerarea;
  • pentru fiecare peron se va stabili o zonă destinată persoanelor care așteaptă călătorii care sosesc cu trenul. În cazul în care nu poate fi stabilită o astfel de zonă așteptarea călătorilor se va face în exteriorul gării.

Ne puteți urmări și pe Google News