O treime dintre copiii de varsta scolara au cel putin un episod de cefalee, adica durere de cap. Cauzele pot fi multiple, de obicei nu sunt grave, dar copilul cu durere de cap trebuie sa beneficieze de un consult medical amanuntit, pentru a i se asigura un tratament corect. De asemenea, parintii vor avea grija sa ia in serios simptomele manifestate de copil si sa solicite ajutor medical de specialitate. Iata ce probleme de sanatate pot ascunde durerile de cap la copii si ce caracteristici ale durerii trebuie observate de catre parinti.

Durerea de cap acuta

Cefaleea acuta – un episod unic de durere de cap, care nu s-a produs anterior – apare cel mai frecvent in cadrul unor infectii comune in copilarie, manifestate prin febra: viroze respiratorii, gripa, enteroviroze, otita, sinuzita, pneumonie. O alta cauza infectioasa a durerii acute de cap poate fi meningita la copii, o boala severa care necesita diagnostic si tratament de urgenta. Orice intarziere a tratamentului poate pune copilul in pericol de dizabilitati sau deces. Alte semne ale meningitei sunt: rigiditatea in zona gatului (copilul nu poate aduce capul in fata), fotofobie (nu suporta lumina), febra, varsaturi, eruptie cutanata purpurie (pete rosiatice care nu dispar la apasare), copilul refuza lichidele.

Alte cauze ale durerilor acute de cap sunt: boli oftalmologice, afectiuni dentare, traumatisme craniene.

Migrena la copii

Atunci cand crizele de cefalee se repeta, iar medicul nu descopera o cauza organica, poate fi vorba despre migrene, mai ales daca si parintii au astfel de probleme. Exista o predispozitie familiala pentru migrene, care conlucreaza cu anumiti factori declansatori: stres, alimentatie dezechilibrata, lipsa de somn, schimbari in viata copilului. Migrena la copii debuteaza in jurul varstei de 10 ani, dar pot exista cazuri si la 5-6 ani. Criza de migrena este anuntata de somnolenta, iritabilitate, paloare, fiind urmata de durere pulsatila, unilaterala, care se agraveaza in timpul efortului fizic. Copilul poate avea si greata, varsaturi, sensibilitate la lumina sau zgomot. Pentru calmarea durerii se utilizeaza tratamentul prescris de medicul copilului. In plus, parintii il pot ajuta pe copil cu: respectarea unui program de somn normal, dieta sanatoasa, evitarea expunerii la lumina puternica, petrecerea timpului liber impreuna cu copilul, detensionarea situatiilor dificile cu care se confrunta copilul.

Cefaleea de tensiune

Este necesara diferentierea migrenelor de cefaleea cronica neprogresiva sau cefaleea de tensiune. Aceasta durere de cap are cauze emotionale, legate de stres sau de obiceiuri nocive cum ar fi ore in sir de privit la televizor sau de joaca pe telefon/laptop. Oboseala excesiva cauzata de lipsa somnului poate provoca adesea durere de cap. Apare frecvent la copii de varsta scolara si adolescenti. Este o durere de cap suportabila, capul doare pe ambele parti, durere de intensitate medie, care este insotita de lipsa de energie, somn, crize de plans. In acest caz, parintii au cel mai important rol in vederea rezolvarii problemelor emotionale si comportamentale care stau la baza durerii de cap. Se poate apela si la psihoterapie aplicata atat copilului, cat si familiei.

Cefaleea cronica progresiva

Aceasta durere de cap se repeta, creste in intensitate si este insotita de simptome ingrijoratoare: greata, varsaturi, ameteli, convulsii si alte tulburari neurologice. In acest caz se impune consult de specialitate cat mai rapid posibil. Pot fi implicate cauze cerebrale (tumori cerebrale, abcese, hematoame) sau boli oncologice pediatrice precum leucemie sau limfom.

Retineti!

In orice caz este bine sa luati masuri de la primele semne de dureri de cap. Mergeti la medicul pediatru, respectati recomandarile acestuia si obisnuiti copilul cu un stil de viata echilibrat. Insistati in ceea ce priveste odihna copilului. Copiii de varsta scolara si adolescentii au nevoie de 9-10 ore de somn pe noapte. Nici prea mult somn nu este bun, asa ca nu obligati copiii sa doarma ziua daca si-au asigurat necesarul de somn nocturn.

Asigurati-i copilului o dieta sanatoasa. Copilul trebuie sa manance micul dejun, pranzul si cina, plus 1-2 gustari, toate alcatuite din alimente sanatoase. Aveti grija sa bea suficienta apa, mai ales in caz de efort fizic sau intelectual intens. Deshidratarea este o cauza a durerii de cap.

Incercati sa nu supuneti copilul unei presiuni constante in privinta notelor de la scoala. Asta nu inseamna sa ignorati scoala si activitatea de invatare. Important este sa descoperiti potentialul copilului si ariile lui de interes. Comunicati deschis si si sprijiniti-l in activitatile care il pasioneaza.

Te-ar putea interesa și: