După Varujan Vosganian, care și-a impresionat colegii din Senat cu lacrimi, mir și rugăciuni, deputatul UDMR Laszlo Borbely a scăpat și el, pentru a doua oară, de începerea urmăririi penale, cu ajutorul colegilor din Camera Deputaţilor.
Din 284 de deputați prezenți, 154 au votat ieri „împotrivă”, 125 „pentru” și 5 voturi au fost nule. Zâmbitor, Borbely a afirmat că nu comentează votul din Parlament şi că este „un om care respectă deciziile Parlamentului și ale justiției”.
Votul fiind secret, cu bile, PNL a aruncat pisica în ograda PSD, în timp ce liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a spus că vina aparţine tuturor partidelor. „Cred că a primat valoarea emotivă a discursului lui Borbely. La experiența pe care o am opinez că s-a votat și «pentru», și «împotrivă» din toate grupurile parlamentare”, a spus el. Întrebat de ce nu a fost prezent la vot și Victor Ponta, liderul deputaţilor PSD a spus că premierul „este prins într-o acţiune pe linie guvernamentală”.
Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a afirmat că „este şocat de rezultatul votului”, precizând că PSD şi coaliţia guvernamentală şi-au dat mâna pentru a-l salva pe Borbely de urmărirea penală. El a adăugat că, din 90 de deputaţi care au votat la vedere şi pentru încuviinţarea urmăririi penale, cel puţin 85 aparţin PNL.
„Nici măcar 40 de oameni nu au votat «pentru» de la coaliția PSD”, a acuzat Orban. De fapt, cu câteva zile înainte de votul din plen, pe holurile din Parlament circula zvonul potrivit căruia PSD urma să voteze împotriva ridicării imunităţii lui Laszlo Borbely, pentru ca UDMR să nu voteze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Ieri, o bună parte din liberali au votat la vedere, deși nu au lipsit nici cei care nu și-au arătat votul.
Numele Revoluției, luat în deșert
În discursul din Parlament, Borbely a încercat, cu calm, să-i impresioneze pe deputaţi făcând referire la Revoluţia din 1989. „Nu ne-au deranjat în timpul comunismului atât de mult că primeam mâncarea pe tichete, cât lipsa de libertate. Și ne-am câștigat porția de libertate în ’89 (...) Era un slogan (...) nu vă fie frică, eu cred că și azi aceste deziderate sunt valabile. De aceea suntem trimiși în Parlament, să ne spunem deschis părerile, punctele de vedere, nimeni nu ne poate lua acest drept”, a spus Borbely.
El a susținut că în dosarul său nu există nicio probă nouă, în afara de un autodenunț al unei persoane necunoscute, care ar fi dat 50.000 de euro, care trebuia să ajungă la el, pentru a facilita nişte contracte, autodenunţ care nu a fost verificat de către procurori.
Tratament privilegiat
În fapt, Laszlo Borbely a avut un tratament privilegiat din momentul în care cererea sa de urmărire penală a ajuns în Parlament. Chiar dacă a ajuns pe masa Comisiei juridice pe 5 februarie, în aceeași perioadă cu multiplele cereri de arestare preventivă a Elenei Udrea, deputații nu au dat dovadă de celeritate. Cazul Udrea a fost discutat în ședințe de urgență ale Comisiei Juridice, convocate inclusiv duminica, cererea împotriva lui Borbely a fost amânată de nenumărate ori. La fel și ședința de plen, care trebuia să aibă loc de săptămâna trecută.