Ca să nu te îngropi în datorii până la prima leafă din ianuarie şi să nu continui calvarul cel puţin până la primăvară, aplică, în decurs de o săptămână, un program drastic de reducere a costurilor.
Contul tău bancar îşi va recăpăta „strălucirea“ ştirbită de cele zece zile de cheltuieli masive din perioada Crăciunului şi a Anului Nou numai după o cură de „detoxifiere“. „Times Money“ a pus la punct o „dietă“ de economisire în şapte zile, menită să readucă pe plus orice cont fragil. Duminică. Începi să ţii un jurnal al bugetului de care dispui şi al cheltuielilor pe care eşti obligat să le faci. RCA pentru cei care au maşină, impozite pentru cei care au o firmă, întreţinere mai scumpă, tarife mai mari la transport. Calculează de câţi bani mai dispui până la salariu.
Mergi la cumpărături şi fă plinul pentru toată săptămâna. Alege doar magazinele cu preţuri reduse (discounteri), unde nu vei mai fi tentat să dai banii pe produse scumpe. Pe acest segment sunt prezenţi la noi MiniMax Discount, XXL, Plus Discount, Profi şi Penny Market, cu magazine chiar şi în oraşele cu 10.000 de locuitori. Luni. Tranşează problema datoriilor. Închide cardurile de credit care au dobânzi mari şi acoperă datoriile cu împrumuturi cu dobândă zero pentru perioada de început. Orientează-te pentru alte produse financiare pe siteuri care îţi permit comparaţii între produse, aşa cum sunt www.finzoom.ro şi www.conso.ro. Depune o cerere la Biroul de Credite şi află cum stai cu datoriile la bănci. Marţi. Este ziua asigurărilor. Foloseşte-te de internet pentru a afla care sunt cele mai avantajoase poliţe RCA, de asigurare a casei sau a vieţii. Miercuri. Vorbeşte mai puţin la telefonul mobil. Dacă abonamentul pe care îl ai deja te împovărează prea tare, reorientează-te către produse mai ieftine sau chiar către un alt operator. Nu activa opţiunile „internet“ sau „multimedia“ decât dacă ai neapărată nevoie. Joi. Economiseşte energie electrică şi fii rezonabil cu căldura. Pentru că tot e perioada reducerilor la îmbrăcăminte, cumpără-ţi puloverul care îţi plăcea din decembrie, dar care era prea scump, şi foloseşte-l pentru a te apăra de răcoarea din casă. Vineri. Gândeşte-te să economiseşti, deschide un cont imediat după ce ai încasat leafa pe ianuarie şi alimentează-l regulat. Sâmbătă. Umple-ţi ziua cu activităţi care nu presupun cheltuieli. Fă o plimbare sau caută atracţiile gratuite ale oraşului în care trăieşti.
SFATURI Trucuri de economisire > Pregăteşte-ţi sandviciuri pentru serviciu > Gândeşte-te de două ori înainte de a cumpăra un produs > Completează cu conştiinciozitate jurnalul zilnic al bugetului tău > Nu cumpăra cafea gata pregătită. Un termos te poate scăpa de aceste cheltuieli > Lasă maşina în parcare şi mergi la serviciu pe jos sau cu bicicleta. De aici va veni cea mai mare parte din economii. Potrivit unui calcul EVZ, românii cheltuiesc, în medie, o treime din salariu pe carburanţi
> Nu mânca la restaurant şi evită să mai ieşi în puburi > Calculează cât vei economisi într-un an dacă săptămâna aceasta de reducere a costurilor ar deveni obişnuinţă