După retragerea trupelor americane, Rusia discută despre trimiterea de militari în Afganistan

După retragerea trupelor americane, Rusia discută despre trimiterea de militari în Afganistan

TÜRKIYE. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că sunt îngrijoraţi de situaţia instabilă din Afganistan

Peskov a declarat că acest subiect este urmărit cu mare atenţie şi a continuat: "Din păcate, vedem că situaţia devine în ce în mai instabilă". Referindu-se şi la posibilitatea trimiterii de militari ruşi în Afganistan, Peskov a menţionat că în legătură cu această opţiune "nu au existat consultări" cu administraţia afgană şi cu talibanii. Iar în privinţa trimiterii de trupe suplimentare ruseşti la frontiera dintre Tadjikistan şi Afganistan, Peskov a spus: "Nu pot să spun nimic despre trimiterea de trupe suplimentare. Situaţia nu evoluează în bine. Grănicerii vor adopta deciziile necesare după evaluarea situaţiei".

SUA au încheiat un acord de pace cu talibanii în anul 2020 şi au promis că toate forţele străine se vor retrage până la 1 mai 2021. Iar preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat că toţi militarii americani se vor retrage până la 11 septembrie. Însă în cadrul discuţiilor tête-à-tête dintre afgani nu s-a înegistrat niciun progres. Talibanii deţin controlul a peste 70% din teritoriul ţării.

 Consulatul a fost închis

 Pe de altă parte, s-a anunţat că din cauza înrăutăţirii situaţiei, Consulatul Rusiei din oraşul Mazari Sharif din Afganistan a fost închis temporar. Emisarul special al preşedintelui Rusiei pentru Afganistan, Zamir Kabulov, a declarat că ambasada de la Kabul este foarte bine apărată şi că nu va fi evacuată, potrivit turkiyegazetesi.com.

Ne puteți urmări și pe Google News

Talibanii ar înainta chiar dacă SUA ar rămâne în Afganistan, scrie O Globo

Susținătorii războiului etern din Afganistan susțin că odată cu retragerea SUA, talibanii înaintează, cucerind o serie de districte din toată țara. Ei uită că aceste înaintări se produc deja de ani de zile, indiferent de prezența militară americană pe teritoriul afgan, care a eșuat total de-a lungul a două decenii. Dacă americanii ar rămâne, miliția jihadistă afgană ar continua să câștige forţă în orice caz. Cu excepția cazului în care, desigur, Joe Biden ar mai cheltui miliarde de dolari ai contribuabililor și ar trimite din nou zeci de mii de tineri americani pentru a muri în această ţară din Asia Centrală și ar reuși pentru o vreme să oprească gruparea.

La urma urmei, dacă în 20 de ani de prezență militară, SUA nu au reușit să-i ajute pe afgani să construiască o armată capabilă să-i înfrunte și să-i învingă pe talibani, de ce ar reuşi acum? Este trist, dar nu există o soluție simplă pentru rezolvarea instabilității din Afganistan. Știm că americanii au încercat și au eșuat sub aspect militar împotriva acestei organizații jihadiste. Având în vedere acest scenariu, atât republicanii, conduși de Donald Trump, cât și democrații, acum împreună cu Joe Biden, au ajuns la concluzia că nu există altă alternativă decât retragerea.

Merită să amintim că obiectivul Statelor Unite la intrarea în Afganistan în 2001 a fost capturarea lui Osama bin Laden și înfrângerea lui Al-Qaeda, responsabil pentru atentatele teroriste de la 11 septembrie. Talibanii au devenit o țintă nu pentru că reprezintă un regim dictatorial, ci pentru că adăpostește rețeaua teroristă.

George W. Bush, înainte de invazie, a dat chiar un ultimatum miliției afgane pentru a-l preda pe bin Laden și a alunga Al-Qaeda de pe teritoriul afgan. Talibanii au refuzat pe motiv că nu au fost prezentate dovezi ale implicării lui Bin Laden în atentat. Desigur, realitatea a fost puțin diferită, deoarece Al-Qaeda și talibanii au practic aceleași origini.

Ambele grupuri au apărut datorită sprijinului militar al SUA pentru jihadiști pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice și a aliaților săi din Afganistan de-a lungul anilor '80. Unii jihadiști erau afgani, iar alții erau extremiști islamici din alte părți ale lumii, precum Bin Laden, care au venit în țară și pentru a-i înfruntă sovieticii. După cum știm, au ieșit învingători.

Jihadiștii originari din Afganistan au fondat mişcarea talibanilor, care avea să ajungă la putere la Kabul. Străinii, conduși de bin Laden, au creat rețeaua teroristă Al-Qaeda. Aceste două organizații nu erau dușmane ale SUA la acea vreme. După cum am scris, au primit sprijin și armament de la americani. Au devenit adversare doar pe parcursul anilor '90.

SUA, aflate pe atunci sub conducerea lui de Bill Clinton, nu vedeau mari probleme cu talibanii. Era o organizație la putere într-o țară îndepărtată. Cu toate acestea, riscul terorismului Al-Qaeda îi îngrijora mai ales după atentatele asupra ambasadelor americane din Africa. Dar a devenit o mare prioritate abia după 11 septembrie.

Talibanii ar fi putut fi ușor îndepărtați de la putere la câteva luni după invazia americană, însă nu au fost niciodată eliminați. Organizația s-a retras în zone mai izolate ale țării și a crescut din nou când administrația Bush a decis să acorde prioritate războiului din Irak, lăsând Afganistanul deoparte.

Barack Obama, când a ajuns la putere, a decis să investească din nou în conflictul afgan, înmulțind numărul de soldați aflaţi în țară, ajungând la aproximativ 100.000. Talibanii, din nou, au trebuit să se retragă. Și, încă o dată, nu au fost eliminaţi. La acea vreme, Al-Qaeda era deja extrem de slăbită în țară, iar bin Laden a fost ucis în Pakistanul vecin. Dar rețeaua teroristă a început să acționeze din alte regiuni, cum ar fi din Yemen și din Siria. Brațul său irakian a decis să devină independent și să adopte numele de Statul Islamic.

În ultimul deceniu, războiul din Afganistan practic a fost uitat și nici măcar nu a fost pe agenda electorală din 2016 și din 2020. Atât Obama, cât și Trump au considerat că este mai bine să negocieze cu talibanii. Problema pentru SUA, insist, nu a fost niciodată gruparea. Deși este o organizație jihadistă și totalitară, cu acțiuni medievale, nu urmărea să-i atace pe americani. În afară de aceasta, era un dușman al Statului Islamic, care devenise principala preocupare a Washingtonului în terorismul internațional.

Aceste negocieri ale SUA cu talibanii au marginalizat guvernul afgan în ultimii ani. Toată lumea din Afganistan știa că retragerea americană era inevitabilă, chiar şi pentru că Trump a arătat clar că acesta era obiectivul său. Talibanii înaintau deja oricum. Feriți-vă de susţinătorii războiului etern. (Articol de Guga Chacra, editorialist)

Traducerea: Rador