După mazilirea de la MAE, Meleşcanu şi-a asumat anumite aspecte. News alert

După mazilirea de la MAE, Meleşcanu şi-a asumat anumite aspecte. News alert

După ce coaliţia de guvernare a retras sprijinul politic ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, acesta a reacţionat imediat, publicând un mesaj pe pagina sa de socializare. El a spus că respectă această decizie şi aşteaptă hotărârea de remaniere din partea premierului Dăncilă.

„Biroul Politic al ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru poziţia mea de ministru al Afacerilor Externe, în contextul percepţiei publice negative cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor din străinătate pentru Parlamentul European.

Bineînţeles că voi respecta decizia de retragere a sprijinului politic din partea Biroului Politic al ALDE şi aştept hotărârea de remaniere a doamnei prim-ministru", a scris Meleşcanu, pe Facebook.

El a adăugat că „nu există niciun fel de vinovăţie".

Ne puteți urmări și pe Google News

„Subliniez că nu există niciun fel de vinovăţie, singurele aspecte pe care mi le asum fiind dublarea numărului secţiilor de votare şi respectarea prevederilor legale (Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European), care ar fi trebuit aduse la zi de către Parlament", a completat Meleşcanu.