Între timp, se decantează ultimele așezări și opțiuni, care arată un adevăr implacabil: ca și Londra – ținută de votul la referendum care constituie unicul și ultim mandat popular pentru actualul guvern May – și Uniunea Europeană vrea Brexitul. Fără recurs.

Într-adevăr, sub haina respectului pentru votul suveran britanic, nici un lider european nu a introdus în discuții și negocieri perspectiva unui al doilea referendum ca variantă sau condiție de discutare a unor noi criterii. Pur și simplu a fost respinsă renegocierea, pe masa fiind acordul unic respins majoritar și copleșitor de către Parlamentul britanic. În mod normal, pe un asemenea vot, era necesară reluarea legitimității partenerului, validată democratic. Nu am avut un asemenea pas, o asemenea solicitare, poate doar declarația lui Donald Tusk, care sugera această direcție. Însă aceasta nu a contat nici cât a contat declarația sa actuală, de imagine, cum că „cei ce împing spre un Brexit fără acord au un loc special în iad”.

UE vrea să scoată Brexitul cât mai repede din agenda sa. Cu cât blochează mai mult preocupările și temele Uniunii, cu atât îngreunează mai mult capacitatea UE de a se pregăti de cutremurul care va afecta fundamental, deopotrivă, Londra, Bruxellesul și fiecare din statele membre care vor rămâne în Uniune, în cazul unui hard Brexit fără acord. Mai mult, prezența temei pe agenda întârzie și incomodează abordarea celorlalte probleme ale UE: migrație, terorism, populismul, mișcările centrifuge, bugetul UE, alegeri euro-parlamentare, zona Euro, bugetul Italiei și perspectiva prăbușirii și antrenării căderii monedei Euro și a revenirii crizei europene. Și peste toate, afectează perspectivele alegerilor europene.

Un Brexit în avantajul Londrei, și care aduce deservicii vreunuia din statele membre, este o calamitate pentru coeziunea Uniunii și pentru rezultatele alegerilor europarlamentare. Deja populismul în Europa amenință să câștige teren, la 30%-35%-40% din voturi, amenințând formula de majoritate de după alegeri. Un grup eurosceptic și unul anti-european în Parlamentul European ar putea câștiga greutate în detrimentul partidelor proeuropene, dacă Brexitul nu se realizează într-o variantă suficient de avantajoasă pentru Uniune, și care să o arate puternică și unită.

Brexitul rămâne o amenințare existențială pentru UE și din motivul efectului de domino pe care-l generează. De aceea dilema UE este dublă: Brexitul trebuie să coste, să doară Marea Britanie, pentru ca modelul ieșirii să nu mai fie urmat de nimeni. Pe de altă parte, Regatul trebuie să rămână cât mai aproape de UE pentru a reduce la maximum pierderile ieșirii sale, dincolo de cele financiare, în ideea unui acord post-Brexit care să aducă cât mai puține costuri celor doi actori. Dilema pare greu de rezolvat, așa încât UE a lăsat Londrei să aleagă opțiunea, pentru a evita șantajul și constrângerile. Spunea cineva că UE e prea slabă pentru a-și permite să arate vreo ezitare în procesul de ieșire al Marii Britanii din UE.

Pe de altă parte, Theresa May pare să vâneze unicorni roz. Planurile premierului britanic s-au dovedit bune doar pentru imagine, fiind vorba de calcule care au susținut exclusiv temele de politică internă. La ultimul vot în Parlament, a contat stabilitatea și relegitimarea majorității conservatori – DUP (partidul nord-irlandez loialist) și nu a fost nicidecum o căutare de soluții. De aceea suntem azi în aceeași situație ca acum două luni, cu termenul mai aproape și perspectivele de acord mai departe. Dar cu o Mare Britanie mai preocupată de pregătirea post- Brexit decât de formula de ieșire. Cu aceleași platitudini și afirmații fără miez: Brexit înseamnă Brexit.

Redeschiderea negocierilor mai are o componentă. Dezbaterea termenului fix, constrângerea termenului sau amânarea lui. Totul în condițiile în care vinovăția trebuie plasată în cârca celuilalt. De aceea UE nu a trântit ușa și nu-și asumă ieșirea fără acord. Termenul favorizează constrângerile, de aceea amânarea lui intră în spațiul speculativ, dar numai când e un plan alternativ solid pe masă. Or exact acesta lipsește din partea Londrei: a pierdut încrederea partenerului de negociere, încredere erodată catastrofal – cu costuri și post- Brexit; apoi UE consideră că deja a făcut prea multe concesii celui care pleacă; în fine, doamna May e subiect al unor constrâgneri politice teribile.

Mai întâi a avut tentația de a marșa alături de conservatorii hard-Brexiteri pentru a nu-i pierde din susținerea majorității. Și a ratat deoarece proiectul său e o utopie. Deja au început să sară în aer mașini în Irlanda de Nord. Iar asta afectează și relația cu DUP, partenerul de coaliție. Apoi Nigel Farage a avertizat că va înființa un nou partid pro-Brexit dacă se amână termenul. Asta pentru a candida la europarlamentare. Pentru că amânarea termenului presupune alegeri europarlamentare și în Marea Britanie, chiar pentru un mandat temporar, incomplet. Totul cu presiune asupra conservatorilor și a majorității. Nici negocierea separată cu Dublinul și aducerea souției la Bruxelles nu a fost posibilă, pentru că Irlanda cunoaște unitatea UE și perspectiva apărării poziției sale pe back-stop. Deci joc de sumă nulă pentru majoritatea doamnei May.

Ce mai rămâne pe masa e un soft Brexit – cu o majoritate laburistă, dar cu sinucidrea politică a premierului conservator și a majorității sale după vot – sau o ieșire fără acord. Ceea ce doamna May s-a străduit să mențină pe masa (chiar dacă ultimele amendamente din Parlament arată o majoritate pentru respingerea unui Brexit fără acord). Ieșire fără acord ce asigură supraviețuirea guvernului May actual. Așa încât premierul britanic are o alegere dură: între sinucidere cu responsabilitate și soft Brexit, pe mâna laburiștilor, cu pierderea guvernării sau menținerea majorității pentru gestionarea dezastrului. Asta da alegere Faustiană!

 

Te-ar putea interesa și: