Pe fondul unei grave crize economice, reacția ayatollahului Ali Khamenei la moartea celor 176 de morți în catastrofă și a celor 80 de morți la funeraliile lui Soleimani este semnul unei grave crize de regim.
Un editorial al lui Hamid Enayat, analist și scriitor iranian, pentru La Tribune.
În mijlocul unei crize fără precedent și după doborârea avionului ucrainea, liderul religioa suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a ținut predica la rugăciunea de vineri 17 ianuarie, pentru prima dată în ultimii opt ani.
Pe 18 ianuarie, Jahan-e San’at, unul dintre ziarele oficiale din Iran, a apreciat că prezența lui Khamenei reprezenta „o încercare de reconstrucție psihologică a societății”, adăugând: „Nivelul de stress era foarte mare în rândul oamenilor (...); realibilitarea psihologică a fost principalul obiectiv al conducătorului nostru”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Totuși, rostul implicit al acestui discurs a fost de a ridica din bernă moralul forțelor regimului.
„Astăzi, încrederea dintre guvern și popor a atins punctul său cel mai de jos. Dacă un asemenea eveniment fără precedent (doborârea avionului) s-ar fi produs în altă parte a lumii, numeroși ofițeri ar fi fost arestați, în timp ce alți înalți oficiali ar fi demisionat din funcțiile lor”, scria ziarul Arman pe 18 ianuarie.
Spre surpriza generală, la patruzeci de minute după predica de la rugăciune, Khamenei a evocat această enormă tragedie de amploare internațională drept „o mică problemă” care a zguduit lumea întreagă.
Nu a prezentat scuze pentru că a ordonat tragerea a două rachete asupra aparatului comercial ucrainean, care au dus la moartea a 176 de pasageri și membri ai echipajului, după cum nu și-a asumat nici cea mai mică responsabilitate pentru această „eroare umană”.
Mai degrabă i-a elogiat pe comandanții Gardienilor Revoluției pentru că „au explicat opiniei publice cum s-au petrecut lucrurile și pentru că au spus adevărul”.
În ceea ce privește incompetența forțelor aflate sub comanda sa, el a acuzat „inamicul” că „a sfidat Pasdaranii” (Gardienii Revoluției) ridicând această problemă, dat fiind că principala responsabilitate a Gardienilor este să apere teocrația în Iran.
Motivul pentru care liderul suprem nu îi menționează pe responsabilii tirului cu rachete este extrema slăbiciune și vulnerabilitate a regimului său, care nu permite nici o concediere sau critică publică la adresa unui înalt responsabil al Gardienilor.
Recomandările noastre
