Vlad Cosma a continuat duminică seara seria dezvăluirilor. Mai exact, acesta a prezentat la Antena3, o înregistrare cu procurorul DNA Giluela Deaconu, respectiv cel de al patrulea procuror din cadrul DNA Ploiești, căreia fostul deputat i-a făcut plângere penală. Reamintim că, în ultima perioadă, peisajul justiției din țara noastră a fost unul tulbure, presărat cu dezvăluiri explozive, în special despre modul în care procurorul Mircea Negulescu jongla cu denunțurile și cu fabricatul dosarelor în anumite spețe.
”În această înregistrare vom auzi vocile domnului Onea, a procurolului Portocală și a doamnei Giluela Deaconu. În înregistrări este vorba despre dosarul fostului primar al Ploieștului, domnul Volosevici. Dosarul care s-a pregătit împotriva dânsului era ca să nu mai candideze pentru funcția de primar al orașului Ploiești”, a declarat Vlad Cosma.
DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR
Vlad Cosma, fostul deputat PSD, a mai vorbit la Antena3 și despre momentul în care Mircea Negulescu i-a cerut primele ilegalități, mai exact momentul în care a început să-l înregistreze, atât pe el, cât și pe Lucian Onea, șeful DNA Ploiești.
Presiune pe martorii acoperiți la DNA Ploiești
Acesta a prezentat noi despre cum puneau procurorii de la DNA Ploiești presiune chiar și pe martorii acoperiți. Mai exact, Vlad Cosma a fost prezent în studio și a oferit două poze pe care le-a făcut când era audiat, chiar în timpul unui proces, ca martor sub acoperire.
Mai exact, Cosma a fotografiat-o pe Gabriela Florea, polițist judiciar la DNA Ploiești, când îi repeta ce trebuie să declare, ca martor protejat audiat prin conferință audio-video, în timpul procesului de corupție în care figurau inculpați Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieștiului.
”Am dat o declarație într-un dosar pe care nu am mai vrut să o susțin. Pentru a mă determina să o susțin, m-a însoțit doamna Florea la audieri. Ea a stat ascusă după un monitor pentru a nu se vedea că dânsa e acolo. Pentru a se asigura că rezultatul e cel pe care îl vor, că oamenii vor fi condamnați, ei merg și în sala de judecată. Am reușit să fac aceste poze. În prima poză, sala era goală. Ea pregătea declarația și ceea ce trebuie să susțin. Așa se constrâng martorii. În a doua fotografie se vede că sala era plină cu judecători. Domnii judecători au simțit că ceva se întâmplă, e dosarul Sebastian Ghiță - Iulian Bădescu, în care era vorba despre o mită, și au dispus o achitare”, a spus Vlad Cosma.