Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, va rămâne cu pensia specială

Dumitru Buzatu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Dumitru Buzatu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, acuzat de fapte de corupție după ce a fost prins în flagrant, va putea să-și recupereze pensia specială, potrivit deciziei Tribunalului București.

Dumitru Buzatu rămâne cu pensia specială

Tribunalul București a decis că Buzatu poate rămâne cu pensia specială, iar statul este obligat să i-o achite din urmă inclusiv dobânzile. Mai trebuie menționat faptul că Dumitru Buzatu va încasa pensia începând cu luna iulie 2023, atunci când s-a pensionat.

Decizia privind pensia specială a fost luată de către Tribunalul București, după ce Tribunalul Vaslui și-a declinat competența teritorială. Pârâții în acest caz au fost Camera Deputaților și Secretariatul General al Guvernului.

Dumitru Buzatu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Mai jos vă prezentăm decizia Tribunalului București:

„Respinge cererea formulată de reclamantul Buzatu Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite cererea formulată de reclamantul Buzatu Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților. Dispune anularea ordinului nr. 1103 din data de 03.07.2023, emis de pârât”, se arată în decizie.

Decizie cu privire la obligațiile pârâților

Tribunalul București a decis cu privire la pârâți:

Obligă pârâtul la plata către reclamant a indemnizației pentru limită de vârstă, stabilite în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 01.07.2023, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data scadenței fiecărui drept până la data plății efective.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București >, se arată în decizia judecătorilor bucureșteni, potrivit vremeanoua.ro.