Duel istoric pentru Casa Albă. Trump a fost provocat de Joe Biden la o probă de... Inedit

Duel istoric pentru Casa Albă. Trump a fost provocat de Joe Biden la o probă de... Inedit

Donald Trump are un contracandidat puternic la prezidențiale. Este vorba despre Joe Biden, care se anunță un adversar dificil din toate punctele de vedere: are fler, popularitate și o condiție fizică foarte bună.

Joe Biden speră să revină la Casa Albă, iar de data aceasta, ca președinte al Statelor Unite ale Americii. Deși Donald Trump era cel mai bătrân președinte american la preluarea mandatului, Joe Biden are șansa de a bate recordul, un prilej de noi ironii din partea actualului șef al statului.

Joe Biden, 76 de ani, este cu 3 ani mai în vârstă decât Donald Trump. Democratul, întrebat la MSNBC cum ar reacționa dacă Trump l-ar ataca pe tema vârstei în timpul unei dezbateri, a dat un răspuns ferm: „Eu i-aș spune în felul următor: `Hai, Donald! Hai, omule! Câte flotări zici că faci?`".

Cine este Joe Biden

Joe Biden a fost cel de-al 47-lea vicepreședinte al Statelor Unite, în timpul celor două mandate ale lui Barack Obama, în perioada 2009-2017. De asemenea, în perioada 1973-2009 a deținut funcția de senator.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când a devenit senator, avea de 30 de ani - vârsta minimă și astfel, a devenit cel mai tânăr personaj politic din istoria SUA care a ocupat această funcție. La bază, Joe Biden este de profesie avocat.