Duce un război de uzură cu Gigi Becali și-i cere președintelui Klaus Iohannis să intervină

Duce un război de uzură cu Gigi Becali și-i cere președintelui Klaus Iohannis să intervină sursă foto: Arhiva Ev

Florin Talpan îi supune atenției, președintelui Klaus Iohannis, disputa de uzură pe care o duce cu Gigi Becali

Florin Talpan, juristul de la CSA Steaua, a luat foc, după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis rejudecarea procesului în care reprezentantul „militarilor” ar trebui să primească de la Gigi Becali suma de 30.000 de euro. Bani ceruți ca despăgubiri pe care finanțatorul de la FCSB i le-ar fi adus lui Talpan în 2015.

Conform prosport.ro, juristul îi cere președintelui Klaus Iohannis să intervină în acest caz, motivând că el îl susține în demersurile pe care șeful statului de întreprinde.

„Decizia pronunțată în data de 16 ianuarie 2020 în dosarul nr. 13134/3/2016 de Instanța Supremă este un atac dur la statul de drept, la pregătirea juridică a practicienilor în drept, chiar a studenților la drept din anul II care învață Codul de Procedură Civilă, la adresa judecătorilor Curții de Apel București care au pronunțat o hotărâre temeinică și legală, la munca acestora și nu în ultimul rând un atac la viața mea privată, a imaginii mele, a securității mele și a familiei mele.

Ne puteți urmări și pe Google News

Supun atenției această adresă în primul rând domnului Președinte Klaus Iohannis pe care îl respect și îl susțin în demersuri pentru ca România să devină un stat de drept, nu al pilelor, relațiilor și al bunăvoinței și apoi opiniei publicare care trebuie informată despre abuzurile din justiție!

Niciodată nu am comentat vreo hotărâre nefavorabilă pronunțată de instanțe deoarece am considerat că legea era interpretabilă și jurisprudența era împărțită. Nu am comentat niciodată activitatea unui judecător, personal având un respect deosebit pentru magistrați. Din păcate, pentru unii, foarte puțini de altfel, respectarea legii nu este imperativă. Despre aceasta este vorba azi”, afirmă Talpan într-o scrisoare trimisă către sursa citată.