Crima de pe strada Doinei din Cluj Napoca i-a îngrozit chiar şi pe poliţiştii sosiţi la faţa locului să ancheteze tragedia.
Din primele informaţii, poliţiştii au aflat că dubla crimă a fost comisă de concubinul femei găsită decedată, alături de cadavrul unui alt bărbat. Vecinii susţin că femeia ucisă se numeşte Rozalia Roman, de 39 de ani. "Erau oameni liniştiţi. Stăteau cu chirie în casa unde a fost comisă crimă. Rozalia Roman locuia cu concubinul ei, pe care nu ştiu cum îl chemă. Ştiu că erau originari din zona Gherla şi din câte se aude, ea îşi făcea veacul în zona gării. Se spun multe despre ea dar nu ştiu sigur şi nu vă pot spune mai multe", spune un vecin.
În seara de luni, concubinul femeii i-a spus acesteia că pleacă de acasă deoarece are treabă. Bărbatul avea de mai mult timp bănuiala că Rozalia Roman îl înşeală şi a vrut să aibă şi proba, drept pentru care a stat ascuns în noaptea de luni spre marţi, în spatele unui gard din apropierea casei. Poliţiştii susţin că la scurt timp după ce criminalul a plecat de acasă, Rozalia Roman a ieşit din casă să îl aştepte pe Vasile Felecan, de 47 de ani, amantul ei. "Toată noaptea criminalul a stat ascuns în apropierea casei. Nu a intervenit deloc deşi în camera a fost lumină toată noaptea. I-a lăsat chiar şi doarmă să se odihnească după care la prima oră a dimineţii a intrat în casă şi a comis crimele", spune un poliţist.
Criminaliştii mai spun că fiecare dintre cele două persoane ucise au fost înţepate de peste 20 de ori cu un briceag. După ce a comis crimele, criminalul a încercat să se sinucidă dar nu a reuşit. "A fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor Cluj unde a fost operat de urgenţă. Urmează ca procurorul să solicite un mandat de arestare iar apoi când va putea să dea declaraţii să ne şi lămurească în legătură cu cele întâmplate", mai spune un poliţist.
Bărbatul care şi-a pierdut viaţa a fost condamnnat în anul 2001 pentru omor şi a fost eliberat de la Penitenciarul Gherla în cursul anului 2013. Poliţiştii mai spun că femeia a început să aibă o relaţie cu Vasile Felecan la scurt timp după ce a ieşit din închisoare.