Costel Burlacu tatăl Vanesei Burlacu, tânăra ucisă într-o vilă din Moara de Vânt, a fost pus în libertate de autoritățile din Germania. Între timp, Ahmed Sami El Bourkadi, un student cu origini marocane și principalul suspect în dosarul dublului asasinat, își așteaptă sentința finală privitoare la prelungirea măsurii arestului preventiv.
Părinții Vanesei Burlacu nu au dezvăluit cuantumul despăgubirilor pe care le așteaptă în urma desfășurării procesului penal. Costel Burlacu era reținut pe data de 25 februarie 2022, ora 11:30, fiind adus în fața magistraților Curţii de Apel Iaşi. Anchetatorii îl acuzau de implicarea într-un incident petrecut într-un bar din Germania.
Costel Burlacu a fost pus în libertate
Costel Burlacu a fost expulzat în Germania de către instanța de judecată ieșeană, după ce autoritățile germane au solicitat trimiterea inculpatului pe teritoriul lor, acuzat fiind de vătămare corporală gravă: „A fost vorba despre o altercație. Costel Burlacu a intrat într-un bar și ar fi împins un român care a căzut cu capul de colțul unei mese. Victima a rămas cu o paralizie pe partea stângă a corpului după acest incident grav”, au transmis anchetatorii.
Pe de altă parte, Ahmed Sami El Bourkad, suspect în dosarul dublului asasinat din decembrie 2021, petrecut într-o vilă din Moara de Vânt, își așteaptă sentința din partea Tribunalului Iași, a cărei pronunțare a fost amânată pentru ziua de 11 august 2022.
„Pronunțarea privind prelungirea arestării preventive a fost amânată astăzi (ieri – n.r.) pentru data de 11 august 2022 (astăzi – n.r.)”, a transmis avocata studentului marocan, Raluca Andrei, care speră că Ahmed Sami El Bourkadi va scăpa de prelungirea arestului preventiv, conform Bzi.ro.
Cum a fost descoperită dubla crimă
Dubla crimă din Iași a fost descoperită după ce rudele tânărului Youssef Jniyah au alertat poliția, văzând că nu mai primesc niciun semn de la el. Youssef Jniyah plănuia să meargă la Bruxelles pe 10 decembrie 2021. Cum nu a ajuns la destinație, rudele au încercat să ia legătura cu el, iar apoi au sunat la poliție pentru a raportat dispariția sa. Ulterior, o patrulă a mers, pe 11 decembrie 2021, la domiciliul acestuia, descoperind cadavrele celor doi tineri. Corpurile prezentau mai multe plăgi înjunghiate. Vanesa Burlacu avea 33 de plăgi, iar Youssef Jniyah avea 17 plăgi.
„Plăgile au putut fi produse prin loviri repetate cu obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit. Decesul poate data de aproximativ 24 – 36 de ore anterior efectuării necropsiei”, se precizează în concluziile necropsiilor făcute de IML Iași.
Ancheta a dus către principalul suspect, Ahmed Sami El Bourkadi, care a plecat cu prietena sa într-o excursie la Roma. Acolo a fost găsit de autoritățile italiene și adus în țară. El a fost plasat în arest și este anchetat pentru crimă.