Drumul românului spre Buddha, în straie capitaliste

Drumul spre idealul budist poate fi sprijinit de o viaţă austeră, dar şi de o adaptare mai puţin restrictivă, preferată de mulţi români. Numeroşii falşi budişti au "bulevardul" lor, dar acesta nu duce spre Buddha. "Dacă reuşesc să trimit pe cineva pe Lună, dar nu-mi pot controla emoţiile, unde e câştigul?" Răspunsul interogativ la întrebarea despre motivele orientării spre budism vine din partea lui Mihai Popa-Radu, fondatorul centrului Seeds for Happiness (Seminţe pentru Fericire), din Bucureşti.

"Chimia, fizica ne ajută să înţelegem lumea şi să ne amăgim cu ideea că o putem stăpâni. Lumea trebuie să se mai întoarcă şi spre înăuntru", continuă el. Primele pagini despre budism le-a citit la 19 ani. Se întâmpla în 1988, când îi cădea în mâini "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", a lui Eliade.

Budismul l-a atras însă cu adevărat în 2006, când a participat la un curs susţinut în România de un maestru budist. Atunci a început un drum prin care a realizat că ne măsurăm existenţa cu o clepsidră întoarsă: prezentăm o imensă preocupare pentru trecut şi viitor, dar uităm tocmai de "Prezent". El scrie acest cuvânt cu iniţială majusculă.

A renunţat "să mintă oameni"

Pentru a gândi budist, nu trebuie să te rupi de credinţa ta, spune Mihai. Un exemplu: "Poruncile din Decalogul creştin se suprapun idealurilor budiste". De altfel, el consideră că budismul nu e o religie, ci o filosofie de viaţă. Mihai explică schimbările din viaţa sa.

Concret, a renunţat la cariera în publicitate, care "implică să minţi oamenii", şi a devenit consilier de carieră. "Acum antrenez oameni, îi ajut". A renunţat doi ani la carne, apoi a mâncat din nou, "de poftă", dar mai puţin. A început să mediteze, prilej cu care - spune el - a înţeles realitatea. "Nu poţi să zici că vrei albastru când totul în jurul tău e alb." A abandonat luptele absurde.

Abstract, a descoperit renunţarea la culpabilizarea altora. "Întâmplările din viaţă sunt consecinţe ale propriilor acţiuni. Dacă nu respecţi regulile de circulaţie şi rişti să loveşti pe cineva, vei şti că asta se va întoarce cândva împotriva ta. Nu e nevoie să-ţi spună un poliţist că ai greşit".

O maimuţă pe un tron

În timp ce Mihai a pornit pe calea deloc austeră, la fel cum au făcut-o vedete ca Uma Thurman sau Richard Gere, în Tibet tradiţia merge mai departe. Aflat în vizită în România cu ocazia lansării cărţii "Un lama tibetan în căutarea Adevărului" (lansată de editura Herald), care descrie viaţa călugărului budist Geshe Rabten, maestrul Gonsar Rinpoche a povestit puţin despre cealaltă cale, "cea tibetană". Acum, director al Centrului de Înalte Studii Budiste din Elveţia, el descrie, pentru EVZ, prima zi a întâlnirii cu maestru său, Geshe Rabten.

"Aveam şase ani, dar acea zi mi-o amintesc perfect. Eram ca o maimuţă pe un tron, iar acest mare maestru se înclina în faţa mea." Gonsar se bucura de această primire din partea maestrului său deoarece era considerat reîncarnarea unui lama, ceea ce îl ridica la rang de tulku. "Maestrul meu era mărinimos, dar prietenii mă păcăliseră că era dur. Ştiam că erau şi maeştri care erau foarte aspri, uneori îi şi atingeau pe novici".

Viaţa austeră din Tibet

Viaţa în templul tibetan, unde alimentaţia de bază a fost şi este compusă din ceai şi făină de orz, nu e străină de unele episoade pe care occidentalii le privesc, de regulă, îngroziţi. Un exemplu: pentru a elimina obstacolele mentale înaintea studiului doctrinei budiste, un călugăr se întinde în curtea templului, iar iarna, pielea de pe mâini şi picioare crapă şi sângerează.

Un tulku este socotit capabil să aleagă în ce se va reîncarna într-o viaţă viitoare. Actualul Dalai Lama, Tenzin Gyatso, a spus că este posibil să nu se reîncarneze într-un bărbat, ci chiar într-o femeie, insectă sau mamifer, dacă una dintre aceste forme de existenţă i se va arăta drept mai potrivită pentru existenţa viitoare.

Izolarea din templu

Pentru un tulku, intrarea în templu înseamnă însă şi renunţarea deplină la exterior. "Tatăl meu murise - îşi aminteşte maestrul -, iar mama venea să mă viziteze. Nu puteam părăsi templul." Pentru copilul desprins de familie, maestrul său a devenit în scurt timp şi mamă. Ba chiar mai mult decât atât: "Îmi era dor de mama, desigur, dar cred că mai tare îi simţeam lipsa maestrului meu când acesta nu era lângă mine".

De aceea, moartea maestrului său, în 1986, este descrisă drept "cea mai mare catastrofă" a vieţii sale de discipol. "Cred că nu am suferit aşa nici la ocuparea Tibetului (n.r. - China a invadat Tibetul în 1959). Dar am realizat că numai aşa puteam învăţa lecţia despre iluzia permanenţei", încheie maestrul budist.

Primii europeni

Maestrul lui Gonsar Rinpoche, Geshe Rabten, a fost unul dintre cei doi asistenţi de dezbateri filosofice ai lui Dalai Lama. Rabten a fost omul care, în 1969, a primit o delegaţie europeană în Tibet.

Primul contact al budismului cu lumea occidentală. Gonsar Rinpoche, deşi avea o engleză "bună de lansat comenzi în restaurant, nu de transmis idei filosofice", după cum chiar el spune, a fost translatorul acestor prime discuţii. Viziunea pozitivă este o etichetă a gândirii budiste. În general, dintre cele aproximativ 50.000-80.000 de gânduri pe care le avem zilnic, 80% sunt negative.

Pentru călugării budişti, s-a dovedit că acest procent se îndreaptă spre zero. "Invazia chineză din 1959 a avut, până la urmă, un mare efect pozitiv. A produs un bine pentru umanitate. De ce? Pentru că, astfel, budismul a ajuns în contact cu exteriorul".

"Prin maestrul meu, am devenit demn de a fi numit om. Altfel, eram o maimuţă în haine monahale. El s-a reîncarnat într-un tânăr care are acum 21 de ani.", GONSAR RINPOCHE, maestru budist

DESCHIDERE

Profil de budist român

Numărul budiştilor din România e greu de estimat, e o statistică imposibilă. De ce? "Pentru că sunt mulţi care gândesc budist, dar nu sunt neapărat budişti", spune Mihai Popa-Radu (foto). Însă Seeds for Happiness, înfiinţat anul trecut ca o "oază a liniştii", nu neapărat un centru budist - are aproape 600 de membri.

În cartierul bucureştean Dristor este chiar un templu Zen (sectă budistă din Japonia). Vizitele marilor maeştri budişti sunt tot mai dese, iar la o meditaţie din aprilie 2010 a fost nevoie de închirierea unui spaţiu la Muzeul Ţăranului Român, deoarece în centru nu încăpeau 150 de doritori deodată. Însă impostura este un imens flagel.

Un budist adevărat nu va veni să te convingă să devii budist, nu îţi va pune pliante în cutia poştală, ci doar te va ajuta după ce tu îi vei fi cerut ajutorul, explică Mihai: "Sunt oameni care îşi fac un CV spiritual după ce au stat 15 minute în Tibet sau au asistat la o cuvântare a lui Dalai Lama. Ei nu sunt budişti. În budism e foarte important de unde vine învăţătura. Dacă ai un călugăr budist care stă permanent sau vine regulat, atunci e un centru budist adevărat".