”Evenimentul zilei” a fost prima publicaţie care a scos noul model german pe străzile din România.
Noul Volkswagen Polo va fi disponibil la dealerii din România cu începere de la sfârşitul acestei luni. Clienţii care vor dori să îşi configureze maşinile vor trebui să aştepte însă până în septembrie.
”Evenimentul zilei” nu a avut deloc răbdare şi a luat, săptămâna aceasta, la testat una dintre primele două unităţi aduse în ţară de importatorul mărcii germane. Este vorba de versiunea dotată cu motorul pe benzină de 1.4 litri, care dezvoltă 85 de cai-putere, în echiparea Confortline. Odometrul maşinii primite indica cifra trei.
După o reţetă de succes
A cincea generaţie a modelului Volkswagen de clasă mică aduce tot mai mult cu un Golf, celebrul său ”frate” mai mare. Şi nu este vorba doar de faptul că Polo a luat proporţii, lucru evident de la prima vedere.
Echipa de designeri coordonată de Walter da Silva, cel care poartă răspunderea pentru aspectul tuturor modelelor apărute sub umbrela Grupului VAG, a transplantat de la Golf cât de multe elemente de stil a putut. Apoi, a altoit întregul ansamblu cu o doză importantă de eleganţă sobră, după reţetarul Golf.
Habitaclul lui Polo a fost împodibit cu o mare parte a instrumentarului de bord întâlnit la modelul compact. Volanul, cadranele de bord (cu mici diferenţe), instalaţia audio, majoritatea manetelor şi butoanelor au fost ”împrumutate” de la Golf. Calitatea materialelor şi finisajele nu sunt cu nimic mai prejos decât cele care pot fi regăsite la interiorul celei de a şasea generaţii a starului gamei VW.
Tihnă din dibăcie
Din punct de vedere dinamic, micul Polo seamănă foarte mult cu cea mai recentă generaţie Seat Ibiza. Nici nu-i de mirare, de vreme ce ambele modele au fost construite pe noua platformă tehnică VAG dedicată automobilelor subcompacte.
Spre deosebire de Ibiza, Polo este mai confortabil, dar o idee mai puţin agil. Direcţia obedientă complementează un tren de rulare setat cu dibăcie, care anihilează aproape toate imperfecţiunile asfaltului, fără ”a scăpa” caroseria într-un ruliu pronunţat pe viraje.
Croazieră fără ruperi de ritm
Motorul de 1.4 litri şi 85 CP sprijină cu succes demersurile şoferului în traficul citadin, însă la drum lung, atunci când se impune creşterea vitezei în timpul rulării în regim de croazieră, eforturile sale trebuie dublate de retrogradări în cutia de viteze şi/sau un bun spirit de anticipaţie a evoluţiei pe termen scurt a traficului.
Într-o ţară cu o reţea rutieră sănătoasă (inclusiv autostrăzi), acest din urmă aspect ar conta, desigur, mai puţin decât la noi.
Transmisia manuală cu 5+1 trepte îşi face foarte bine treaba, ajutată şi de elasticitatea motorului, care trage curat de la puţin peste 1.000 rpm, chiar în treapta a treia. Cursa schimbătorului este relativ scurtă şi precisă, în maniera cunoscută la Volkswagen.
La cucurigu
Poziţia la volan iscă o discuţie specială. Pe de o parte, coloana de direcţie dispune de reglaje dintre cele mai ample, pe de altă parte, şezutul scaunului este plasat exagerat de sus, făcând aproape superfuă opţiunea ”scaun şofer reglabil pe înălţime”.
Este posibil ca VW să fi ales deliberat cocoţarea conducătorului, deoarece, prin acest truc clasic (mai exact prin obligarea celui de la volan să-şi tragă scaunul cât mai în faţă), se eliberează mai mult loc pentru picioarele pasagerilor de pe banchetă. Iar adevărul este că, după reglajele impuse de prezenţa unui şofer de talie medie, spaţiul din spate se situează peste media clasei.
Oglindă, oglinjoară
Poate că responsabilii germani au ales să cinstească noul Polo cu o poziţie la volan atât de elevată din dorinţa de a fi pe placul cât mai multor doamne şi domnişoare – ştiută fiind slăbiciunea reprezentatelor sexului frumos pentru această postură.
O sugestie în acest sens (public ţintă feminin) poate fi şi perechea de oglinzi exterioare minuscule, de care, fără îndoială, se vor simţi la fel de apropiate ca şi de căutătoarele dosite de fiecare prin poşete.
Claxonul face omul
Cel mai ieftin Polo Cinci costă 10.552 de euro cu TVA inclusă. Este vorba de versiunea 1.2 (60 CP) Trendline. Varianta cu 70 de ”căluţi” a aceluiaşi motor pe benzină cu trei cilindri în linie ”sare” deja de 11.000 de euro.
Un detaliu neplăcut, care transpiră din oferta nolui VW, este acela că, deşi are ESP, echipării de bază îi lipseşte aerul condiţionat.
Maşina testată de noi a avut sistemul ”Climatic” (standard pe Confortline şi Highline), motiv pentru care ne-a fost încă şi mai uşor să evaluăm la rece prestaţia şi prestanţa micului Polo.
De notat că motorul 1.4 – 85 CP şi echiparea Trendline nu sunt compatibile, astfel că, pentru a-l obţine trebuie avut în vedere un minim de 13.083 de euro cu TVA.
De aceşti bani, se mai primesc, între altele şi în plus faţă de ceea ce am pomenit anterior, pe parcursul articolului: airbaguri frontale, laterale (faţă) şi cortină, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri şi oglinzi acţionate electric, radio-CD cu patru incinte acustice (şi display bleu, o reminiscenţă de la vechiul Polo), torpedou cu sistem de răcire (dar fără iluminare), pachet fumători (cu o scrumieră colosală, cam cât un recipient mare de suc carbogazos de la ”Mec”).
Şi un ultim detaliu, aparent neînsemnat, dar cumva indispensabil: claxonul bitonal. Fără el noul Polo ar fi la fel de ”sexy” ca George Clooney. Dacă ar avea vocea lui Chris Tucker.