Drept recunoștință că se poate lăuda că-i premier, Ludovic Orban e în stare să vină în fiecare dimineață și să-i pupe lui Klaus Iohannis mîna pe post de ceas deșteptător

Drept recunoștință că se poate lăuda că-i premier, Ludovic Orban e în stare să vină în fiecare dimineață și să-i pupe lui Klaus Iohannis mîna pe post de ceas deșteptător

România postdecembristă, intrată din primul mandat al lui Klaus Iohannis pe calea democrației de fațadă, azi de tip Afghanistan, ieri de tip republică bananieră din Caraibe, înregistrează zilele acestea o premieră: Apariția unui nou Conducător al Statului în persoana președintelui Klaus Iohannis.

Spun nou Conducător al Statului, deoarece, în Istoria României, pe vremea unei alianțe cu Germania, asemănătoare celei de azi, a existat un Conducător al Statului.

Un Președinte- premier „investit cu depline puteri pentru conducerea Statului Român”, cum suna Decretul - Lege nr.3072, din 8 septembrie 1940, semnat de Regele Mihai I.

Prin această funcție, generalul Ion Antonescu avea în persoana lui Mihai Antonescu un locțiitor ca premier. Cînd Ion Antonescu nu putea, din motive obiective, ședințele Consiliului de miniștri erau conduse de Mihai Antonescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

După participarea net anticonstituțională la instalarea a patru dintre ministerele noului Guvern, participare prin care a trimis românilor semnalul că el e Jupînul departamentelor de forță ale regimului – Interne, Apărare, Externe (fief SIE) și Justiție (împărțit între SRI și SIE) – Klaus Iohannis a fost prezent și la prima ședință a Guvernui Ludovic Orban. El a dat curs astfel invitației permanente făcute de Ludovic Orban la depunerea Jurămîntului de investitură de la Cotroceni:

„Domnule preşedinte, începînd de azi, aveţi un partener în Guvernul României”.

Formularea tiribombistică ascunde adevărul invitației de a face din Guvernul PNL, Guvernul unui partid care se laudă prin sedii ca urmaș al Brătienilor, o haită de cățeluși care stau la poarta Cotrocenilor, dînd din coadă fericiți că dincolo de ziduri respiră și transpiră Stăpînul.

Prin prezența și la prima ședință de Guvern, prin indicațiile prețioase date Guvernului, semnalul transmis de Klaus Iohannis românilor e cum nu se poate mai clar:

Ludovic Orban e premier doar pentru că în chip Constituțional nu pot fi eu numit (deocamdată) Conducător al Statului, ca Mareșalul Antonescu, deopotrivă președinte și premier. Sub regimul Antonescu, Mihai Antonescu îi ținea Conducătorului locul în ședințele de guvern la care Mareșalul nu putea participa. Asemănător, Ludovic Orban îi va ține locul adevăratului premier – Klaus Iohannis – cînd acesta nu va putea participa la ședințele de Guvern.

Pe ce temeiuri l-a desemnat Klaus Iohannis pe Ludovic Orban să fie premier?

Pe temeiuri corecte, din punct de vedere constituțional:

1)Ludovic Orban e singurul șef de partid care s-a oferit, la consultările de după Moțiunea de cenzură, să formeze noul Guvern. E mai mult decît ciudat că nici un alt lider n-a înaintat o ofertă asemănătoare. Spun e ciudat, pentru că, teoretic, șanse de a forma o majoritate putea avea și un alt partid decît PNL. Chiar și PMP, putea teoretic să facă o majoritate.

Pe vremuri, cînd președintele nu căpătase, în mod ilicit, puteri de proconsul al Washingtonului sau Berlinului, partidele mergeau la Cotroceni cu propuneri proprii. Firește, mai mult pentru a se afirma mediatic – dar mergeau. Acum toate au mers cu deștu-n gură. Din acest punct de vedere, a fost o eroare decizia PSD de a nu merge la Cotroceni. Ar fi fost de așteptat să meargă. Cu propunerea unui premier PSD propriu. Poate chiar Viorica Dăncilă. Ei și ce dacă Viorica Dăncilă tocmai picase?! Pentru PSD ar fi fost un prilej nimerit de a arăta c-a picat în urma unor lucrături securistice!

2) PNL, partidul care-l are ca șef pe Ludovic Orban, deține dintre partidele de Opoziție, cel mai mare număr de parlamentari.

Acestea sînt argumentele presupuse de noi a fi fost ale lui Klaus Iohannis, în desemnarea lui Ludovic Orban pentru formarea noului guvern. Plecînd de la ipoteza că Klaus Iohannis e guvernat, ca președinte, de interesul național și nu de hormonii care-i bat în tîmple.

În realitate, motivele au fost altele. Toate ținînd de felul arbitrar în care a condus România Klaus Iohannis, timp de cinci ani și o va conduce încă cinci ani de acum încolo:

Ludovic Orban e un nimic (nimic cu n mic) pe scena politică a țării. La aparițiile tv abia dacă atinge ratingul de 0,4 la sută. Asta în condițiile în care un premier stîrnește interesul prin însăși funcția sa. Ultima sa apariție tv, la Digi 24, a atins cu greu ratingul de 0,4. Explicația stă în personalitatea lui Ludovic Orban. Ludovic Orban e un Cațavencu minor. E o nucă seacă. E valabilă în cazul lui sintagma născocită de Caragiale Publicistul: „o nucă de jucărie cu coaja umflată și lustruită, dar fără miez.”

Pentru a compensa restriștea de conținut, el își răcnește zicerile. Și nu de puține ori le dublează cu schimonoseli. Un asemenea personaj nu poate constitui un pericol pentru Klaus Iohannis. Timp de cinci ani, generalii din SRI, SIE, STS, SPP i-au nivelat scena cu lideri politici pînă la nivelul unui sfert de pitic. Astfel încît, pe această scenă să nu-l concureze nimeni ca personalitate. Ludovic Orban e unul dintre acești lideri gen Statu Palmă Barbă Cot.

Ludovic Orban e în stare de orice ca să fie și el ceva. Timp de 30 de ani a zgrepțănat pe la toate ușile care păreau deschise. S-a grăbit să acopere orice post de șef, indiferent de mărime și mai ales de exigențele în materie de competență. Pentru a i se deschide ușile rîvnite, a fost în stare de orice. Momentul de corupție anchetat de DNA a existat.

De îndată ce a fost desemnat candidat la Primăria Generală, Ludovic Orban s-a apucat de strîns bani pentru a-și plăti publicitatea la televiziuni. În acest context l-a chemat el pe Urdăreanu ca să-i dea bani în schimbul afacerilor date acestuia, după ce el, Ludovic Orban, ajungea primar.

Klaus Iohannis gîndește al doilea mandat ca unul în care să reușească imposibilul: Să conducă România fără a se scula din pat.

Pentru aceasta, Ludovic Orban e persoana perfectă.

Și-a dorit atît de mult postul ăsta încît, pentru a-l păstra, e în stare să vină în fiecare dimineață și să pupe mîna lui Klaus Iohannis pe post de ceas deșteptător.