Dramaă într-o familie de artiști. Unicul fiu a murit în accident de mașină

Dramaă într-o familie de artiști. Unicul fiu a murit în accident de mașină

Un tânăr de 18 ani a murit, vineri dimineață, pe un drum din Bihor, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit d eun microbuz de transport școlar, plin cu elevi. Alte zece persoane au suferit răni minore.

Accidentul a avut loc în această dimineaţă, pe DN 76, între Tăşad şi Drăgeşti, în Bihor. Fiul sculptorului Radu Lazăr din Ceica, se afla la volanul unul VW Golf și, se pare, că a efectuat o depăşire neregulamentară, întrând  pe contrasens unde s-a ciocnit frontal cu microbuzul, conform Observator.tv.

„Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut la ora 7.05. Accidentul rutier s-a produs pe DN 76, între localităţile Tăşad şi Drăgeşti, fiind implicate un autoturism şi un microbuz de transport şcolar. Din datele pe care le avem, şoferul autorismului a decedat din păcate”, a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Traficul în zonă a fost blocat două ore. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. Conform reprezentanților ISU Crişana, în evenimentul rutier au fost implicate 17 persoane, dintre care 14 minori, cu vârste între 11 şi 15 ani. Când au ajuns la fața locului forţele de intervenţie au efectuat, fără succes, manevre de resuscitare pentru şoferului autoturismului, care se afla în stop cardio respirator. Opt copii și doi adulți au suferit leziuni minore în urma impactului. Ei au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. (Sursa foto: Observator.tv)

Ne puteți urmări și pe Google News