Cele două românce sunt Camelia, plecată din Dej, județul Cluj, și Laura, din București. Acestea au fost, așadar, sechestrate şi obligate să se prostitueze. Cele două au fost victimele unei grupări de proxeneţi, care le-au promis locuri de muncă la o reţea de supermarketuri germană, informează Adevărul.

„Am plecat din ţară în 2018, mă săturasem să lucrez pe salariul minim pe economie şi să flămânzesc la propriu, şi eu, dar mai grav şi băieţelul meu. Noi suntem originari din Iaşi, dar ai mei s-au mutat la Dej când aveam deja 14 ani.

În 2018, ea a decis să plece în străinătate, la muncă, după ce soțul său murise într-un accident, iar ea se afla într-o situație financiară disperată.

„Am plecat din ţară în 2018, mă săturasem să lucrez pe salariul minim pe economie şi să flămânzesc la propriu, şi eu, dar mai grav şi băieţelul meu. Noi suntem originari din Iaşi, dar ai mei s-au mutat la Dej când aveam deja 14 ani.

Am văzut un anunţ că angajează personal pentru un supermarket din Germania, salariul era bun, iar condiţiile la fel. Doar că atunci când am ajuns acolo, situaţia era cu totul alta. Am fost ameninţate cu moartea, eu şi alte trei fete care veniseră să muncească în magazin. Ni s-a spus că dacă nu îi ascultăm, ne omoară. Erau români, albanezi şi nemţi. Timp de aproape 2 ani am fost prizoniere”, a relatat Camelia.

„Toate locurile de muncă din ţară erau pe salariul minim. Un patron mi-a zis în faţă că sunt supracalificată pentru jobul meu, dar că nu are bani, că fondul de salarii e cel care e. Am acceptat, nu aveam de ales”, a completat femeia.

Cum a scăpat de acest coșmar

A scăpat după ce un client, căruia i-a povestit situaţia şi care avea un prieten poliţist l-a anunţat, iar proxeneţii au fost arestaţi. „Eu încă am scăpat ieftin, dar alte fete nu. Aliciei, o tânără din Spania, i-au rupt o mână şi un picior când i-a ameninţat că se va duce la Poliţie. Andreea, o fată din Constanţa despre care nu mai ştiu nimic, a fost ţinută două luni în beci, legată, din acelaşi motiv”, adaugă ea.

De partea cealaltă, Laura are probleme de locomoție și acum, din cauza bătăilor pe care le primea de la proxeneți.

„Am plecat din cauza sărăciei, credeam că voi lucra într-un mall. De fapt, cum am ajuns acolo ne-au închis într-o casă care arăta de parcă era părăsită. Ne-au spus clar: dacă îi ascultăm, trăim. Dacă nu, nu.

Va fi foarte greu pentru că eu nu vreau să mai plec de acasă, din Bucureşti, dar nici nu pot sta pe salariile care mi se oferă. Ei vor să ne dea salariul minim pe economie, vreo 300 de euro. Dar garsoniera pe care aş vrea să o închiriez costă tot cam atât. Mă aflu într-o situaţie de neieşit. M-aş duce să lucrez în străinătate, dar după ce am păţit mă tem să suflu şi-n iaurt

În România îi vedem la televizor pe îmbuibaţi. Rânjesc şi se laudă cât de multe fac ei pentru ţară, dar ţara e săracă. Ei nu, au mii de firme şi de relaţii. Azi sunt la putere, mâine în opoziţie, dar lor le pasă doar cum să facă să acumuleze averi. Sunt politicienii români, despre ei vorbesc.

Sunt politicienii români care indiferent de partidele din care fac parte au grijă doar de ei şi de rudele şi de prietenii lor. Când se întâmplă ca o tânără să cadă victimă unor grupări de infractori, ei ridică din mână. Sigur că doar noi suntem de vină dacă ni se întâmplă ceva, ei nu au nicio vină, au dat totul ţării. Noi suntem de vină, nu politicienii, nu sărăcia care alungă oamenii din ţară”, a povestit tânăra, conform sursei citate.