"Recuperarea unităţii USL" a rămas blocată în nămeţi

"Recuperarea unităţii USL"  a rămas blocată în nămeţi

Au trecut două săptămâni de când liderii USL anunţau cu un entuziasm forţat că alianţa şi-a depăşit problemele. Pentru că nu prea mai exista încredere între parteneri, împăcarea trebuia parafată prin noi prevederi la protocolul USL, însă şi peste aceste promisiuni s-au aşternut uitarea şi omătul.

"USL rămâne, USL îşi recuperează unitatea care a dus-o la câştig în 2012 în alegeri locale, în referendumul împotriva lui Traian Băsescu şi a alegerile parlamentare şi care îşi urmăreşte până în 2016 cel puţin obiectivele pentru această ţară", declara Crin Antonescu pe 12 ianuarie, după o întâlnire cu Victor Ponta departe de ochii lumii, la o vilă de protocol. Pentru cei doi aliaţi, anul 2013 se încheiase extrem de prost, acuzaţii de „minciună” fiind aruncate cu furie dintr-o parte spre cealaltă. Ruperea alianţei părea iminentă, mai ales după ce  Antonescu anunţase nervos că nu va mai apărea în public alături de partenerul său social-democrat. Când toată lumea  se aştepta ca USL să crape în sfârşit, Victor Ponta a reuşit să-l momească pe liderul PNL cu prevederi explicite în protocolul de funcţionare al alianţei, conform cărora Crin Antonescu va fi candidatul blocului socialisto-liberal la prezidenţiale. „În ce priveşte protocolul de colaborare, precizăm foarte clar că, în baza deciziilor luate la congresele noastre, Crin Antonescu, este candidatul nostru. Numele prim-ministrului nu-l mai trecem, chestiunea este caducă”, preciza liderul PSD pe 13 ianuarie. Lipsită de trainicie s-a dovedit până acum şi această promisiune a premierului faţă de liberali, după două săptămâni totul a rămas la nivel de vorbe. Dar a obţinut ce era mai important pentru el în această perioadă, liniştea. Nu numai că a avut dreptate cînd se aştepta ca vremurile să  îi şuiere ascuţit pe la urechi.  Pe lângă propriile gafe care i-au îngheţat sângele în vene, o eventuală canonadă din partea PNL l-ar fi spulberat  definitiv din fruntea guvernului. Să ne imaginăm numai ce ar fi însemnat cuplarea vocilor şi resurselor mediatice ale liberalilor la cele câteva glasuri din presă care au acuzat lipsa de adecvare şi de decenţă a prim-ministrului, acesta lăsând deoparte drama din munţi  pentru fructele de mare. Mortul viu pe nume USL mai are, prin urmare, încă multe şanse să ne bântuie. Mai vulnerabil ca niciodată, liderul PSD nu-şi mai permite să facă uitate sau să tragă de timp în ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor anunţate şi asumate faţă de Crin Antonescu. Blocată de viscol şi zăpezi, unitatea USL va primi foarte curând o resuscitare forţată tocmai din partea celui care spera să rămână îngheţată în forma „noi culegem caimacul, liberalii să rămână cu oalele sparte”.  Cu toate acestea, după iarna de acum şi după noile preţuri şi accize de primăvară, USL ar putea deveni din rampă spre Cotroceni un mare pietroi care să-l tragă şi mai jos pe Crin Antonescu. CITEŞTE ŞI ALTE OPINII DE ACELAŞI AUTOR:

  • Delirul lui Victor Ponta are o explicaţie
  • PSD ne-o spune în faţă: Dacă vreţi salarii şi pensii, lăsaţi-ne să furăm
  • Manipulările primitive ale premierului Antena 3, Victor Ponta
  • Basca lordului Valeriu Zgonea
  • Pastorul diavolului, Gâdea, se pregăteşte de prezidenţiale
  • În ţara minunilor PSD
  • Cum am devenit trădător de patrie din cauza lui Bruce Lee
  • Cineva să ne scape de România

Ne puteți urmări și pe Google News